Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române execută în data de 8 noiembrie a.c., zboruri de antrenament la înălţimi mici – aproximativ 150 – 2.000 m înălțime faţă de sol – în sud-estul țării.
”Menţionăm că aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant și menținerea capacității acționale a Forțelor Aeriene Române.”, au precizat reprezentanții Birolui de presă al Forțelor Aeriene.
Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor actuale.
Reamintim că vineri seara, 4 noiembrie, constănțenii au fost îngrijorați din cauza mai multor avioane care au survolat cerul. Mulți au intrat în panică din cauza zgomotului puternic, mai ales în contextul războiului care se desfășoară în Ucraina.
Foto: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forţelor Aeriene