Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism marca Audi A6, căutat de către autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetăţean român.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au efectuat un control pe DN3, între Ostrov și Murfatlar, asupra unui autoturism marca Audi, înmatriculat în Germania, care era condus de către un cetățean român, în vârstă de 37 de ani.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Germania.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 100.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.