Săptămâna aceasta, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Serviciului rutier au desfășurat o acțiune tematică pe raza municipiului Constanta pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare. Au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale în valoare 38.800 lei și 169 de puncte penalizare la permisul de conducere în conformitate cu prevederile Codului Rutier. De asemenea, 18 autoturisme au fost ridicate și transportate în parcul auto al municipalității.
„Încă o dată, polițiștii locali atrag atenția asupra importanței respectării prevederilor H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 – dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.“, informează Primăria Constanța.