Aseară, instanța de judecată a dispus arestarea celor 10 persoane reținute în urma perchezițiilor efectuate de BCCO Constanța și DIICOT ST Constanța, pe o perioada de 30 de zile. Ulterior, acestea au fost introduse în arestul IPJ. Persoanele arestate sunt domiciliate în municipiul Constanța, Mangalia, Eforie Sud, Tuzla și Limanu. Ele sunt cercetate pentru operațiuni ilicite cu droguri de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv. Reamintim că ieri, polițiștii de constănțeni de la Combaterea Crimei Organizate și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanța, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri de mare risc și cu substanțe cu proprietăți psihoactive. 15 persoane au fost conduse la audieri, 10 dintre acestea fiind reținute. Cercetările în cauză au demarat la începutul anului 2017, atunci când au fost identificați doi bărbați din localitatea Eforie Sud, care ar fi introdus în țară, din Bulgaria, droguri de mare risc (amfetamină), pe care le-ar fi pus în vânzare. Concomitent, cei doi bărbați ar fi constituit o rețea de distribuție a drogurilor, la care ar fi aderat 8 bărbați, cu vârste între 19 și 49 de ani, din județul Constanța. În urma perchezițiilor, au fost ridicate de la locuințele celor în cauză 120 de grame de pulbere de amfetamină, 30 de comprimate de Alprazolam (Xanax), 100 de grame de substanță pulverulentă albă, 1.630 de pliculețe autosigilante cu substanță vegetală mărunțită, 317 pliculețe autosigilante goale și 57 de țigarete artizanale cu substanță vegetală susceptibilă a avea proprietăți psihoactive. De asemenea, au fost ridicate și 6 seringi, 3 cântare electronice, 2 grindere, o sabie, 5 cuțite de vânătoare, un baston telescopic din metal, o cagulă din material textil, 3.298 de lei și 400 de euro, 27 de telefoane mobile și 3 laptop-uri.