Meteorologii Centrului Regional Dobrogea au anunțat cum va fi vremea în intervalul 29 noiembrie – 2 decembrie.
Astăzi vremea va fi în general închisă și se va încălzi ușor față de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros și mai ales ziua, pe arii relativ extinse va ploua în general slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare îndeosebi pe litoral și în deltă (rafale, în general, de 45 – 55 km/h). Temperaturile maxime se vor situa între 6 și 11 grade, iar cele minime între 1 și 6 grade.
Mâine, 30 noiembrie, vremea va fi în general închisă și relativ normală termic. Cerul va fi mai mult noros și izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona de coastă. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 9 grade, iar cele minime între -1 și 6 grade.
Pe 1 decembrie vremea va fi în general închisă și relativ normală termic. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse, temporar va ploua. Izolat, se vor acumula cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în special în zona de coastă. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 9 grade, iar cele minime între 1 și 7 grade. Noaptea, vor fi condiții de ceață.
În ziua de 2 decembrie vremea se va menține în general închisă și se va încălzi ușor. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse, va ploua. Izolat, se vor acumula cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în special în zona de coastă. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 11 grade, iar cele minime între 2 și 6 grade.