Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Traian Băsescu trimite PSD în opoziție. Vezi ce declară fostul președinte

Published

on

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a scris duminică, pe Facebook, că PSD este „inapt” pentru guvernare, deoarece refuză respectarea regulilor democratice specifice statului de drept, fiind necesar ca acest partid să fie trimis în opoziţie, context în care responsabilitatea preşedintelui Klaus Iohannis va fi covârşitoare în această perioadă, notează News.ro.

„PSD, un partid inapt pentru guvernare! PSD este un partid care nu este capabil să guverneze, chiar dacă are un suport popular important. Defectul major este acela că atunci când ajunge la putere, vrea să guverneze după regulile proprii şi nu după regulile constituţionale”, a scris senatorul PMP.

El a dat câteva exemple în care arată că PSD este „inapt pentru guvernare”.

„Ponta: în 2012, la suspendare, blochează prin OUG dreptul CCR de a verifica pentru constituţionalitate hotărârile Parlamentului. Efectul? Şi UE şi SUA pun sub semnul întrebării statul de drept în România, se multiplică obligaţiile din MCV, iar UE decide blocarea accesului în Spaţiul Schengen care trebuia să se producă începând cu 1 octombrie 2012. Grindeanu: servil şi umil, în februarie 2017 emite pe furiş, fără dezbatere publică celebra OUG 13, dedicat acoperirii infracţiunilor şefului său de partid, Liviu Dragnea şi nicidecum descongestionării penitenciarelor. Efectul? Europenii pun sub semnul întrebării statul de drept în România şi sute de mii de români ies în stradă cerând plecarea guvernului”, a arătat liderul PMP, care a mai dat şi alte exemple în acest sens.

Advertisement
usr

„Dragnea: decembrie 2016 instaurează un regim de tip FSN, asemănător regimului comunist, în care, sub comanda unui singur om, partidul se substituie şi guvernului şi parlamentului. Efectul? România revine la «valorile politice» ale începutului anilor ’90, sub ochii unei populaţii majoritar tolerantă la derapajele de la democraţie, drepturi fundamentale şi stat de drept, dacă i se măreşte salariul şi se extind ajutoarele sociale. Dragnea: iunie 2017 decide retragerea sprijinului politic pentru guvernul pe care el însuşi l-a instalat acum 6 luni. Motivul? Pentru că Grindeanu şi Tudorel Toader refuză să introducă în Codul Penal pragul care l-ar salva de puşcărie pe Aiatolahul PSD. Efectul? Instabilitate politică, iar partenerii României nu mai înţeleg dacă România a evoluat faţă de mineriada din 1990 în ceea ce priveşte statul de drept”, a completat preşedintele PMP.

Traian Băsescu a susţinut că PSD trebuie trimis în opoziţie, context în care responsabilitatea preşedintelui Klaus Iohannis va fi covârşitoare în această perioadă.

„Concluzie! Oricât ar fi de mare, PSD-ul este inapt pentru guvernare pentru că refuză respectarea regulilor democratice specifice statului de drept. Singura soluţie pentru ca România să-şi reia cursul spre consolidarea statului de drept şi să poată evolua pozitiv, este trimiterea acestui partid în opoziţie. Aici, responsabilitatea Preşedintelui Iohannis va fi covârşitoare în următoarele zile”, a conchis senatorul PMP.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions