Ieri, 18 decembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului M.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:
La data de 17 decembrie, în jurul orei 7.45, în timp ce R.A.V., agent în cadrul Poliţiei iraşului Ovidiu, efectua serviciul pe o stradă din localitatea Ovidiu şi introducea în autospeciala de poliţie o persoană ce urma a fi condusă la sediul organului de poliţie, un bărbat (M.M.) a venit prin spate, l-a îmbrâncit cu putere şi l-a lovit cu pumnul în umărul stâng.
A doua zi, (18 decembrie) judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului M.M.
”Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de Relații cu Mass-Media.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta