Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 5 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010. Pe lista celor 5 se află și Andrei Dumitrescu, comandant de detașament la Unitatea Specială 72 Jandarmi Protecție Instituțională “Anghel Saligny” Cernavodă pentru care a fost făcută o sesizare la Parchet.
“Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către DUMITRESCU ANDREI a infracţiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc, în valoare totală de 2.500 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice”, se arată în comunicatul ANI.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
foto cu rol ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta