Astăzi, în jurul orei 13.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 40 de ani, ar fi fost găsit inconștient, într-o anexă a locuinței sale din comuna Lumina.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 40 de ani, din comuna Lumina.
Acesta a fost găsit decedat, în garajul locuinței sale, prezentând o plagă tăiată la nivelul gâtului.
Polițiștii sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor, sub coordonarea procurorului militar din cadrul Parchetului Militar Constanța de pe lângă Tribunalul Militar București.
Bărbatul era angajat al Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, militarii au fost solicitați să intervină la un caz medical, în localitatea Lumina. Au fost alocate două ambulanțe SMURB – tip B2 și C, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
”La locul solicitării a fost găsită o persoană de sex masculin în stop cardiorespirator. Imediat s-a început executarea manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, fără rezultat. Medicii au declarat decesul victimei.”, a precizat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Update: Reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Constanța au postat un mesaj de condoleanțe.
Cu profund regret, confirmăm vestea tragică a decesului colegului nostru, care a fost găsit în această după-amiază în garajul casei sale din Lumina.
Ne exprimăm regretul pentru pierderea sa și transmitem condoleanțe familiei îndurerate.
Jandarmul era subofițer în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța și avea 40 de ani. La cea mai recentă evaluare psihologică a fost declarat apt.
Circumstanțele în care s-a produs evenimentul urmează să fie elucidate de către instituțiile abilitate.
La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au fost dispuse, de urgență, verificări interne cu privire la cele întâmplate, urmând ca rezultatele să fie puse la dispoziția organelor abilitate.
Dumnezeu să îl ierte!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta