Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Soluția definitivă în dosarul retrocedărilor de la Năvodari, amânată pentru 15 februarie 2023

Published

on

Nicolae Matei fost primar Navodari

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pronunțarea unei soluții definitive în dosarul privind retrocedările de la Năvodari, pentru data de 15 februarie a.c. – potrivit datelor publicate astăzi pe scj.ro. Cercetarea judecătorească a fost finalizată pe 16 noiembrie 2022, însă pronunțarea a fost amânată succesiv pentru 14 decembrie 2022, respectiv 18 ianuarie 2023. La termenul de ieri, s-a acordat o nouă amânare, având în vedere complexitatea cauzei, în contextul în care, potrivit unei decizii a Curții Constituționale, hotărârile penale trebuie să fie motivate la momentul pronunțării.

Rechizitoriul din dosarul retrocedărilor frauduloase de la Năvodari a fost întocmit în noiembrie 2014 de procurorul Andrei Bodean, actualul șef al DNA Constanța. Principalii acuzați sunt Nicolae Matei (foto), fost primar al orașului Năvodari, și Corina-Eugenia Jianu, fostă judecătoare și șefă de secție la Tribunalul Constanța. Alături de cei doi au mai fost trimiși în judecată Isidor Gurgu, concubinul surorii lui Nicolae Marei, Victoria Căpățână și Florin Ivdu, doi dintre beneficiarii retrocedărilor frauduloase, precum și Alexandru Manu, fost președinte al unui club sportiv finanțat masiv de Primăria Năvodari. Faptele au fost încadrate la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat și spălarea banilor, iar prejudiciul a fost stabilit la 22,5 milioane de euro.

Acuzația principală se referă la retrocedarea frauduloasă a unor terenuri intravilane, de pe malul mării, din zona Mamaia Nord-Năvodari, către persoane care aveau dreptul să primească doar suprafețe agricole, în câmp. În prealabil, beneficiarii retrocedărilor au încheiat convenții notariale, prin care se angajau să vândă o parte din suprafețele ce urmau să li se reconstituie către interpuși ai fostului primar Nicolae Matei. Într-o primă fază, Primăria condusă de Nicolae Matei a respins cererile de retrocedare depuse pe cale administrativă, pe motiv că localitatea nu ar mai fi dispus de terenuri disponibile în rezerva sa de fond funciar. Însă, ulterior, moștenitorii au deschis procese de fond funciar, pe care le-au câștigat, în contextul în care Primăria nu s-a apărat corespunzător și a omis să declare recurs în termen.

În cazul de retrocedare Victoria Căpățână, rechizitoriul reține că aceasta a depus trei cereri de chemare în judecată a Comisiei Locale Năvodari, toate cu același conținut. Când una din cereri a fost repartizată judecătoarei Corina-Eugenia Jianu, Victoria Căpățână a închis celelalte două dosare, alegând prin acest tertip magistratul care urma să judece cauza. În urma acestei alegeri, femeia a primit pe nedrept un teren pe malul mării, pe care chiar ea l-a indicat instanței.

Advertisement
usr

Corina-Eugenia Jianu a fost acuzată că a primit mită, un teren de 500 de metri pătrați, pentru a pronunța hotărârile de retrocedare. În fapt, fiica acesteia a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu Top Vision SRL, o firmă deținută de fostul primar Nicolae Matei, la un preț de 16 ori mai mic decât valoarea de piață a terenului stabilită prin expertiză în cadrul urmăririi penale. Terenul se află în zona turistică a orașului Năvodari, în zona Taberei de Copii.

Alte acuzații din dosar se referă la schimburi de terenuri făcute, în paguba patrimoniului public, de Primăria Năvodari cu Dormarbib SRL, o firmă deținută de Isidor Gurgu, concubinul surorii fostului primar Matei, precum și la finanțarea nelegală a fostei echipe de fotbal Săgeata Năvodari.

În 2020, în procesul pe fond, Curtea de Apel București l-a condamnat pe fostul primar Nicolae Matei la 9 ani de închisoare. Fosta judecătorare Corina-Eugenia Jianu a fost condamnată la 7 ani de închisoare. Alte pedepse: Victoria Căpățână – 4 ani și șase luni; Isidor Gurgu – 4 ani; Florin Ivdu – 3 ani cu executare. Alexandru Manu, fostul președinte al clubului sportiv, a fost achitat.

Hotărârea de fond a fost atacată cu apel de 61 de persoane, incluzând în acest număr Parchetul, inculpații și numeroase persoane interesate (notificatori sau cumpărători de terenuri provenite din retrocedări). După cum am arătat mai sus, dezbaterea apelurilor s-a încheiat pe 16 noiembrie anul trecut, iar o soluție definitivă urmează să fie pronunțată pe 15 februarie 2023.

 

Advertisement
usr

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions