Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în timpul unei misiuni, au descoperit pe plaja din zona localității Sf. Gheorghe o mină marină.
Astăzi, 26 ianuarie, o echipă de scafandrii, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în timpul unei misiuni specifice desfășurate în zona localității Sf. Gheorghe au observat un obiect plutitor suspect, aproape de o plajă din zonă.
Aceștia au procedat la monitorizarea cu atenție a obiectului, ocazie cu care, în urma observării în detaliu, s-a constatat faptul ca este o mină marină, aflată în derivă ușoară, la țărm.
Conform procedurilor specifice, polițiștii de frontieră au instituit o zonă de siguranță și asigură securitatea perimetrală, fiind totodată informate autoritățile naționale cu atribuții în domeniu.
Activitatea este în desfășurare.