Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un om al primarului din Agigea, angajat fără concurs la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)

Published

on

Cirjaliu Agigea AEP

Un funcționar public de la Primăria Agigea, considerat un colaborator apropiat al primarului localității, a fost angajat fără concurs la AEP (Autoritatea Electorală Permanentă), pe un post de consilier parlamentar. La Agigea urmează să se organizeze alegeri anticipate, după ce Consiliul Local a fost dizolvat. În plus, primarul localității, PSD-istul Cristian Maricel Cîrjaliu, este vizat de o inițiativă de demitere prin referendum. AEP, care are un rol important în aceste proceduri, se află într-un scandal imens privind angajările pe criterii politice sau pe pile.

Colaboratorul primarului Cîrjaliu se numește Adnan Murat și are 38 de ani. Acesta a fost angajat la Primăria Agigea în anul 2012, inițial ca inspector debutant la ”Programe Europene”. Ulterior, a urcat din treaptă în treaptă, ajungând inspector asistent, principal și superior, iar la urmă chiar secretar general al comunei.

Pe 10 octombrie 2022, Murat a depus la Primăria Agigea o declarație de interese la încetarea raportului de muncă. Iar pe 28 octombrie, figura deja ca angajat la AEP, cu declarații de avere și interese depuse după numire.

Contactat telefonic de Ordinea.Ro, Adnan Murat a declarat că nu a dat concurs de angajare la AEP, fiind încadrat prin transfer de la Primăria Agigea.

Vădit stânjenit de discuție, acesta ne-a indicat să cerem orice alte detalii de la AEP.

Advertisement
usr

Un transfer INOPORTUN și ILEGAL

Transferul despre care vorbim a avut loc în contextul în care comuna Agigea funcționează fără Consiliu Local, fiind iminente – potrivit legii – alegerile locale ANTICIPATE.

În plus, primarul localității este vizat de o acțiune cetățenească privind demiterea prin referendum. De mai bine de un an, organizarea referendumului este blocată de prefectul susținut de PNL și PSD.

La momentul de față, pe rolul Tribunalului Constanța se află o acțiune prin care USR Constanța și Gabriel Ciobanu (liderul USR Agigea) cer ca prefectul să fie obligat să avizeze referendumul. Primarul Cîrjaliu a formulat o cerere de intervenție, având tot interesul să blocheze acest demers. Următorul termen este pe 2 februarie 2023.

Având în vedere aspectele de mai sus, angajarea secretarului general al comunei Agigea la AEP era total inoportună. O autoritate diligentă ar fi evitat să ia în transfer ”un jucător” dintr-o localitate în care urmează ”să arbitreze” un meci sau chiar două… de alegeri anticipate.

În plus, angajarea a fost și  ilegală.

Advertisement
usr

Codul Administrativ pune accentul pe faptul că transferul unui funcționar de la o entitate bugetară la alta se face cu trei semnături: a funcționarului și a șefilor, de la noul și vechiul loc de muncă.

Mulți dintre conducătorii entităților bugetare interpretează aiuristic aceste prevederi tehnice, în sensul că mecanismele competitive de selecție bazate pe criterii obiective ar fi fost înlocuite cu trei semnături.

În realitate, norma aplicabilă, descrisă în articolul 30 din Codul Muncii, este aceea că încadrarea salariaților în sectorul public se face NUMAI PRIN CONCURS sau prin exament (când nu se înscrie decât o singură persoană).

Cum procedează alte autorități cu mai mult respect față de lege, vedeți în captura de mai jos:

Anunt septembrie procedura de transfer la cerere functionar public

Anunțul integral poate fi citit AICI. Alte anunțuri similare pot fi consultate AICI și AICI. Aceste entități bugetare organizează, așadar, o procedură de transfer la cerere pentru ocuparea funcțiilor publice. Toți funcționarii interesați, din toată țara, se pot înscrie în procedură. Anunțurile cuprind, obligatoriu, bibliografia de testare. Procedura are menirea să asigure ocuparea postului prin competiție și pe merit, iar nu pe baza unui aranjament cu trei semnături.

În cazul descris în articolul de față, AEP nu a publicat pe site un anunț de declanșare a procedurii de transfer la cerere, rezumându-se la descrierea tehnică din Codul Administrativ. Murat a făcut cererea. Șeful AEP a fost de acord să-l primească. Iar primarul din Agigea a fost bucuros, prezumăm, să-i aprobe plecarea. Și asta a fost tot!

În câteva interviuri anterioare, Maricel Cîrjaliu s-a plâns că nu găsește un secretar general statornic. Din 2020, Primăria Agigea a schimbat 10 secretari generali. Primarul putea să nu aprobe transferul ultimului secretar, având toate motivele din lume. Cu toate acestea, Cîrjaliu a semnat, ceea ce trădează interesul său în speță. Chiar dacă a rămas din nou fără secretar, primarul s-a ales cu un cunoscut apropiat în AEP, în contextul în care această autoritate ar putea avea multă treabă la Agigea.

Advertisement
usr

Cumetriile de la AEP

AEP se află de ani de zile în centrul unor scandaluri imense privind angajările pe pile. Pe 9 ianuarie 2023, președintele autorității, Constantin Mitulețu-Buică, și-a prezentat demisia, după ce Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul că acesta și-a angajat ilegal cumnata în AEP.

Cu doi ani înainte, Rise Project a dezvăluit mecanismele prin care autoritatea a fost transformată într-o veritabilă cumetrie de Mitulețu (vezi AICI). Specialiști incomozi au fost dați afară, iar în locul lor, pe căi ocolite, au fost aduși oameni de casă ai unor politicieni, niște cântărețe, o vedetă de Instagram și alte cunoștințe.

Tot Rise Project a semnalat practica ilegală a angajărilor prin transfer, fără concurs. Publicația arăta că Agenția Națională a Funcționarilor Publici a contestat în instanță 19 angajări fără concurs, prin transfer de la alte instituții, în cadrul AEP. Agenția câștigase atunci șase din cele 19 procese împotriva AEP.

Un alt articol bine documentat despre activitatea lui Mitulețu la AEP a fost publicat de PressHub (vezi AICI).

Administratorul public de la Agigea, uns secretar de stat

Adnan Murat nu este singurul colaborator al lui Maricel Cîrjaliu ajuns într-o funcție importantă a statului român. După formarea alianței de guvernare PNL-PSD, Cîrjaliu a anunțat cu mândrie că un fiu al comunei a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului.

Advertisement
usr

Este vorba de Dan Chiru, fost administrator public al comunei Agigea, fost viceprimar, tovarăș intim al primarului Cîrjaliu. La viața lui, Chiru a editat și o publicație jurnalistică, aducând osanale grețoase lui Cîrjaliu și câștigându-și în acest fel reputația de lacheu al primarului.

Nimic din activitatea sa politică și profesională anterioară nu-l recomanda să ocupe funcția de demnitate publică.

Același Chiru conduce astăzi o comisie interministerială care se ocupă de furtul plajelor și falezelor de la stat, în contextul în care fostul său șef, cu care se trage în continuare în poze, la diverse acțiuni comunale, la care vine grăbit de la București, are calitatea de inculpat pentru astfel de fapte. Cîrjaliu a fost trimis în judecată de DNA Constanța, sub acuzația că a furat un teren de pe malul mării, exact din zona de plajă și faleză (mai multe detalii AICI). Cum era de așteptat, comisia lui Chiru mai numără la firele de nisip, amânând finalizarea cercetărilor.

Citește și:

Exclusiv. Consiliul Local Agigea a fost dizolvat în baza unui FALS (document)

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions