Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

În mai multe școli din municipiul Constanța, elevii îngheață de frig la ore

Published

on

frig scoala

Continuă calvarul elevilor care merg la școală și sunt nevoiți să stea în frig la ore. Iar acest lucru este cauzat de numeroasele avarii ale sistemului de termoficare.

Nici astăzi nu este căldură în incinta Liceului George Călinescu și a Școlii nr. 7 din municipiul Constanța. Cu siguranță, sunt și alte unități de învățământ în aceeași situație.

Cadrele didactice au anunțat că nu va fi căldură. ”Bună dimineața! Haine groase, program scurt. Tot nu avem căldură.”, este anunțul venit din partea Școlii nr. 7.

Un mesaj similar a fost transmis și din partea Liceului George Călinescu:

Advertisement
usr

”Bună dimineața! Nu a fost remediată problema cu agentul termic, așa ca programul este ca cel de ieri!”

Ce spune Mihai Sorin, inspector școlar general 

Potrivit ministerului educației, ”În situaţii speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamităţi, alte situaţii excepţionale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs şi a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, cu informarea inspectoratului şcolar.”

În cursul acestei dimineți, Mihai Sorin, inspector școlar general al IȘJ Constanța, a precizat că din comunicatele transmise de societatea de termoficare, corelate cu precizările venite din partea directorilor cu privire la punctele termice care apăreau în comunicate și care deserveau unitățile de învățământ, în primele zile ale acestei săptămâni ar fi fost afectate 11 unități de învățământ.

”Cu toate acestea, din informările transmise de către managerii școlilor din municipiul Constanța, unele au furnizat agent termic, cu intermitențe, altele au fost afectate, deși punctele termice cărora le aparțin nu erau în lista transmisă de Termoficare. Majoritatea unităților de învățământ afectate au luat prin CA hotărârea de a modifica durata orelor de curs, însă unele au precizat că nu există disconfort termic sau că au utilizat soluții alternative pentru asigurarea căldurii.”, a precizat Mihai Sorin.

Advertisement
usr

Foto: Opinia Timișoarei

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions