În poligonul de la Capu Midia se desfășoară, în intervalul 2-10 februarie, un amplu exercițiu.
Potrivit Biroului de presă al MApN, aproximativ 350 militari cu 60 vehicule militare aparținând Grupului de Luptă al NATO din România, cu Franța ca națiune-cadru (ROU BG (FRA FN)), Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” și Diviziei 101 Aeropurtate a Statelor Unite ale Americii participă, între 2 și 10 februarie, la exercițiul cu trageri de luptă ,,EAGLE ROYAL 23” care se desfășoară la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu” din Capu Midia, județul Constanța.
În cadrul exercițiului va avea loc joi, 9 februarie, un antrenament cu trageri de luptă.
Scopul exercițiului ,,EAGLE ROYAL 23” este de a testa interoperabilitatea sistemelor de artilerie, într-un scenariu fictiv, în cadrul unei operațiuni NATO de apărare colectivă, în conformitate cu articolul 5, pe Flancul de Sud-Est al Alianței.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta