Primăria Constanța anunță că au început lucrările la o nouă parcare destinată riveranilor, situată pe strada Mircea Cel Batrân, în zona blocului F2, din cartierul Tomis II. Echipele Confort Urban efectuează lucrări de stabilizare a terenurilor eliberate de garaje. Se reabilitează trotuarele, se montează borduri noi iar suprafața carosabilă va fi recondiționată, atunci când vremea va permite aceste lucrări. Se vor turna două straturi de asfalt (binder și uzură), iar la final se vor aplica marcajele rutiere, informează sursa citată.
„Până la sfârșitul anului, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va construi alte noi parcări în diverse zone ale orașului.“, mai arată sursa citată.