Un antrenor de atletism din cadrul unui club sportiv din Capitală a fost arestat sub acuzația comiterii infracțiunii de agresiune sexuală asupra unei eleve în vârstă de 15 ani. Potrivit procurorilor, faptele de care este acuzat acesta ar fi fost comise în luna noiembrie a anului 2021.
Iată comunicatul oficial
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data de 8 februarie a.c., într-o cauză constituită în cursul lunii ianuarie 2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală comisă asupra unui minor, probele administrate în cauză până în prezent conturând următoarea situaţie de fapt:
În data de 9 noiembrie 2021, inculpatul, profesor de atletism la un club sportiv din Bucureşti, a exercitat asupra persoanei vătămate, una dintre elevele sale, în vârstă de 15 ani la momentul săvârşirii faptei, acte de natură sexuală, altele decât cele care s-ar putea circumscrie infracţiunii de viol. Actele de natură sexuală au fost exercitate de inculpat în mod repetat şi prin punerea persoanei vătămate minore în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau într-o garsonieră din Bucureşti, unde cei doi ajunseseră ca urmare a pretextului invocat de inculpat de efectuare a unui masaj de refacere musculară, în contextul unui raport de autoritate generat de relaţia profesor-elev şi a unei disproporţii fizice dintre aceştia.
În data de 8 februarie a.c., inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă în aceeaşi zi şi dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta