Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, a convocat, astăzi, Colegiul Prefectural pentru a dezbate teme de actualitate, printre acestea și acțiunile întreprinse pentru respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă cu privire la identificarea și combaterea muncii nedeclarate și respectarea regimului de muncă al minorilor.
Tema a fost susținută de către inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, Eugen Bola, care a adus în discuție mai multe cazuri pe care echipele din teren le-au întâlnit în timpul verificărilor. “Foarte puțini sunt cei care lucrează în cluburi de noapte și angajatorii nu își mai permit să angajeze minori. Nu își riscă nimeni libertatea încălcând legislația pentru a angaja minori de 15-16 ani. După 16 ani, poate lucra, dar și atunci după mai multe verificări, acordul părinților. De asemenea, vă aduc la cunoștință că nu există situații în care, nici măcar în mediul rural, să fie angajatori care să aducă în piața muncii minori. Rezultatele noastre sunt foarte bune, suntem fruntași pe ramură”, a explicat Eugen Bola.
Șeful ITM a anunțat și că de la 1 iulie încep controalele pe litoral, pe sectoare de activitate, astfel: Eforie – Costinești, Mangalia + stațiunile din sudul litoralului și de partea cealaltă Constanța și până la Năvodari. “Este o campanie de controale efectuate de 26 de oameni pentru relațiile de muncă și alte 20 de persoane specializate în securitatea în muncă. Pentru această campanie avem un protocol cu ANAF și Inspecția Muncii”, a completat Bola.
Campania începe la 1 iunie și se încheie pe 15 septembrie.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta