Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

50.000 de români vor primi noi vouchere de la stat. Cine sunt beneficiarii

Published

on

O nouă categorie de români va primi vouchere de la stat în valoare de 1.500 de lei, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.

Este vorba despre studenții care beneficiază de burse sociale, și care vor primi banii ca ajutor pentru plata chiriei.

”Sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de aceste facilități, începând cu anul universitar următor”, a anunțat Marcel Boloș.

Sistemul a fost folosit deja în învățământul preuniversitar și ar urma să se aplice, în anul școlar următor, și pentru studenți. 405 mii de elevi au fost beneficiari în anul școlar 2022-2023, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Conform ministrului Marcel Boloș, citat de antena3.ro. cei 50.000 de studenți care vor beneficia de această măsură vor fi cuprinși în proiectul ordonanței de urgență prin care o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile.

Advertisement
usr

”Oricum, intenționăm ca studenții beneficiari de burse sociale să aibă vouchere. Pentru ei, intenționăm să fie de 1.500 de lei valoarea voucherului și, dacă putem, să le subvenționăm chiria celor care sunt din familii defavorizate, care au o stare materială mai precară. Sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de aceste facilități, începând cu anul universitar următor (2023-2024 – n.red). (…) Plaja aceasta a chiriilor o să fie de la taxa pentru căminul studențesc și până la un anumit plafon pentru chirie pe care să-l decontăm, în baza contractului de închiriere și în baza documentelor justificative pe care le prezintă. Ideea este să avem ca grup țintă atât elevii, cât și studenții identificați din familiile cu o stare materială precară și să-i putem sprijini în activitățile educaționale”, a mai declarat Bolol, potrivit EduPedu.

Potrivit Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), în anul universitar 2019-2020 erau 36.324 de studenți care aveau bursă socială. În anul universitar 2018-2019 erau 26.433 de beneficiari de burse sociale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions