Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(FOTO) Incendiu de vegetație uscată și stuf în apropiere de Murighiol

Published

on

incendiu murighiol

Un puternic incendiu s-a declanșat în apropiere de Murighiol, județul Tulcea. Anexele unui obiectiv turistic au fost salvate, iar la această oră se lucrează pentru limitarea extinderii flăcărilor.

Pompierii Detașamentului Tulcea intervin în aceste momente pentru protecția unor obiective economice și limitarea extinderii unui incendiu produs la vegetație uscată și stuf în apropierea localității Murighiol.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 20 de ha într-o zonă inaccesibilă pentru autospecialele de stingere.

Până în acest moment, salvatorii au intervenit pentru stingerea a unei suprafețe de aproximativ o mie de metri pătrați care punea în pericol anexele unui obiectiv turistic.

Advertisement
usr

Pericolul de extindere a flăcărilor este limitat de canale cu apă însă, echipajul de stingere rămâne în dispozitiv pentru o intervenție promptă dacă incendiul evoluează.

”Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea aduce aminte încă o dată cetățenilor că incendierea vegetației uscate este strict interzisă cu atât mai mult în Delta Dunării. Astfel de acțiuni necugetate pot avea urmări deosebit de grave pentru viața locuitorilor, a habitatelor naturale și pentru bunurile semenilor noștri.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.”, a precizat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

incendiu murighiol

incendiu murighiol

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions