Senatorul Remus Negoi anunță că USR a oprit atacul brutal al PNL – PSD asupra ONG-urilor.
„Azi, în plenul Senatului, peneliștii au retras de pe ordinea de zi proiectul care modifica legislația asociațiilor și fundațiilor. PNL și PSD atacă din nou societatea civilă cu acest proiect. Le blochează accesul în justiție prin noi condiții de formulare a acțiunii și prin taxe de garanție de până la 50.000 de lei. Am solicitat atât luni, cât și miercuri, retragerea acestui proiect din circuitul legislativ, dar este clar că interesele acestei Coaliții sunt de a cheltui banii din finanțările nerambursabile cât mai netransparent. Și cei de la bugetul național sunt tratați ca și cum ar fi ai partidelor și nu ai cetățenilor. Dosarele penale apar foarte târziu, condamnările sunt împiedicate de prescripții și, dacă până la urmă e careva care face pușcărie, banii sunt recuperați într-o foarte mică măsură fiindcă tot majoritatea a slăbit legile justiției și apară hoții. Oamenii au dreptate să fie dezgustați de actuala clasă politică care guvernează de peste 30 de ani, dar trebuie să meargă la vot. USR este partenerul politic corect și onest al oamenilor care își exprimă votul și participă la luarea deciziilor ce îi influențează viața de zi cu zi.“, a declarat Remus Negoi.