Un polițist din Constanța a devenit salvatorul unui bărbat care se afla într-un apartament cuprins de flăcări. Evenimentul s-a produs în urmă cu două zile, în jurul orei 11.15, pe strada Baba Novac din municipiul Constanța.
Agentul principal de poliție Ghircuș Răzvan Florin, din cadrul Poliției municipiului Constanța- Secția 3 Poliție, se afla în timpul liber și era cu autoturismul pe strada Baba Novac.
La un moment dat, a observat că iese fum dintr-un apartament situat la parterul unui bloc. Polițistul a tras imediat autoturismul pe dreapta, a coborât și a alergat spre locul incendiului. În fața blocului, pe stradă, se aflau mai multe persoane agitate, care arătau spre apartamentul din care ieșea fum.
Polițistul a întrebat dacă este cineva înăuntru și i s-a răspuns că în apartamentul respectiv se află un bărbat.
Agentul de poliție a apelat imediat SNUAU 112, pentru a sesiza incendiul și a solicita sprijin, apoi s-a apropiat de fereastra deschisă a locuinței și a văzut, în interior, un bărbat, de aproximativ 45 de ani.
”Polițistul a strigat la el să iasă din locuință, pentru că fumul devenea din ce în ce mai gros, aerul era irespirabil, iar flăcările amenințau să cuprindă întregul apartament.
Bărbatul refuza, deoarece își căuta fratele bolnav, despre care credea că se află în casă.
În vreme ce pericolul creștea odată cu flăcările, polițistul a reușit să-l convingă pe acesta să se îndrepte spre ieșire. Apoi, a intrat în scara blocului, preluându-l pe bărbatul care tocmai ieșea din locuință.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Bărbatul a primit îngrijiri medicale de la personalul ambulanței sosite la fața locului, iar acum este în afara oricărui pericol. La fel și fratele său care, în momentul izbucnirii incendiului, nu se afla în locuință.
Foto: Ghircuș Răzvan Florin