Conecteaza-te cu noi

Actual

Surprinse în timp ce întrețineau relații sexuale în parcări din Constanța, trei tinere s-au ales cu dosare penale

Published

on

prostituata

La data de 24 spre 25 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o  acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice. În urma activităților defășurate, polițiștii au întocmit 3 dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, în cazul unor persoane care au fost susprinse întreținând relații sexuale în locuri publice, în schimbul unor sume de bani.

În cadrul acțiunii efectuate pe raza municipiului Constanța, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane, au fost verificate 6 vehicule și 12 sisteme de securitate, precum și 12 paznici.

Totodată, au fost conduse la sediu, amprentate și fotografiate 7 persoane.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei.

Totodată, au fost întocmite 3 dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, în cazul unor persoanelor care au fost susprinse întreținând relații sexuale în locuri publice, în schimbul unor sume de bani.

Biroul de presă al IPJ Constanța a dat următoarele exemple:

La data de 24 martie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii au identificat, într-un parc de pe bulevardul Aurel Vlaicu, un bărbat, de 23 de ani, și o femeie, de 23 de ani, care întrețineau raporturi sexuale, în schimbul unei sume de bani. Cu ocazia controlului corporal, asupra femeii a fost găsită suma de 100 de lei, despre care aceasta a afirmat că o primise de la bărbat, în schimbul întreținerii de relații sexuale. Suma de bani a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

La data de 25 martie a.c., în jurul orei 1.00, polițiștii au identificat, pe strada Dispensarului, un bărbat, de 37 de ani, și o femeie, de 26 de ani, care întrețineau raporturi sexuale într-un autoturism, în schimbul unei sume de bani. Cu ocazia controlului corporal, asupra femeii a fost găsită suma de 100 de lei, despre care aceasta a afirmat că o primise de la bărbat, în schimbul întreținerii de relații sexuale. Suma de bani a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

La data de 25 martie a.c., în jurul orei 00.30 polițiștii au identificat, în parcarea unui centru comercial de pe bulevardul Aurel Vlaicu, un bărbat, de 23 de ani, și o femeie, de 23 de ani, care întrețineau raporturi sexuale într-un autoturism, în schimbul unei sume de bani. Cu ocazia controlului corporal, asupra femeii a fost găsită suma de 100 de lei, despre care aceasta a afirmat că o primise de la bărbat, în schimbul întreținerii de relații sexuale. Suma de bani a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

La acțiune au participat și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions