Conecteaza-te cu noi

Actual

A murit tânărul din Cernavodă care era în comă de două luni în spitalul din Constanța

Published

on

Durere teribilă pentru familia lui Ionuț, tânărul de 31 de ani, din Cernavodă, care era internat de două luni de zile în spitalul din Constanța.  Ieri dimineață, bărbatul a încetat din viața.

Reamintim faptul că el a fost internat în spital în data de 21 ianuarie, ca urmare a unei infecții netratate la o măsea. Ionuț era plecat la muncă în străinătate atunci când a acuzat dureri de măsea. S-a întors acasă pentru a rezolva această problemă. În prima fază, a ajuns la spitalul din Cernavodă, însă de acolo medicii l-au trimis la Spitalul Județean Constanța.

În momentul internării, era deja în stare gravă. Infecția îi coborâse în gât și torace. A fost supus imediat unei intervenții chirurgicale, iar medicii au făcut tot posibilul să-i salveze viața.

De atunci, el a fost supus la șase operații la gât și la plămâni, iar apoi a rămas internat în Secția de Terapie Intensivă, în comă indusă, intubat și ventilat mecanic.

Familia sa a adus mai multe acuzații cadrelor medicale. În replică, în data de 21 martie Biroului de presă al Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a făcut următoarele precizări:

”Referitor la acuzaţiile făcute în spaţiul public în ultimele zile de către familia unui pacient internat în secţia Anestezie Terapie Intensivă, potrivit cărora acesta nu ar fi beneficiat de îngrijiri medicale adecvate iar medicii sunt blamaţi pentru starea critică în care acesta se află, dorim să facem următoarele precizări:

Pacientul a beneficiat până la acest moment de 47 de zile de spitalizare în valoare totală de 74.440,90 ron, din care:

Analize de laborator- 5.245,79 ron
Investigații paraclinice de radiologie-3.841,10 ron
(Investigații de înaltă performanță-3.149.00 ron)
Cheltuieli medicamente-32.211,06 ron
Cheltuieli materiale sanitare- 15.235,95 ron
Intervenții chirurgicale-5.110,14 ron
Cheltuieli directe și indirecte -12.796,86 ron
La momentul prezentării în Unitatea Primiri Urgenţe, pacientul se afla în stare gravă iar prima intervenţie chirurgicală de urgenţă a fost efectuată la scurt timp de la preluare. Pentru salvarea acestui tânăr, o echipă medicală multidisciplinară a depus şi depune în continuare eforturi semnificative.

Familia pacientului s-a prezentat zilnic la vizită şi a primit de fiecare dată informaţii despre starea acestuia, inclusiv documentele medicale solicitate pentru o a doua opinie medicală, în vederea unui eventual transfer dar care nu s-a finalizat.

Pacientul beneficiază de resurse medicale avansate si cu toate acestea personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor care, mai mult decât atât au încălcat regulamentul spitalului şi normele GDPR, filmând în salonul de terapie intensivă si difuzând în spaţiul public imagini cu angajaţii spitalului, fără permisiunea acestora.

Precizăm că pacientul nu îndeplineşte calitatea de asigurat în sistemul CNAS.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions