Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului a efectuat o vizită în stațiunile din sudul litoralului. El s-a arătat nemulțumit de situația întâlnită în Costinești: ”Sper să nu ajungem și la retragerea atestării de stațiune turistică de interes național.”, a spus Cadariu.
Vizita s-a desfășurat la sfârșitul lunii trecute, însă de-abia ieri a fost postat un text pe pagina de socializare a ministerului.
Iată ce au postat reprezentanții ministerului: ”Așa ceva nu admitem în România!” – a fost concluzia ministrului antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, după ce, la sfârșitul lunii trecute, a efectuat o vizită în Costinești, județul Constanța.
„Am vizitat toate stațiunile de pe litoral; am început de la Mangalia și m-am oprit în Constanța. Lucrurile, în linii mari, arată bine, din punctul meu de vedere. La Neptun și la Olimp, dar și în cele două Eforii există în desfășurare lucrări, dar care se vor încheia până la începutul sezonului. În schimb, la Costinești, situația este îngrijorătoare, mai ales în ceea ce privește siguranța turiștilor”, a menționat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.
Au urmat controale în Costinești
Imediat după vizita independentă a ministrului Constantin-Daniel Cadariu de pe litoral, echipa Direcției Generale Turism a organizat o acțiune de control în stațiunea de interes național Costinești. Neregulile identificate la nivelul structurilor de cazare și a celor de alimentație publică, dar și lipsa de salubrizare a spațiilor publice au fost constatate și de inspectorii Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.
În scopul remedierii situațiilor identificate, a fost inițiat dialogul cu reprezentanții autorităților publice locale din Costinești, ai Biroului de Turism pentru Tineret S.A. (BTT), dar și cu BTT Perla Costineștiului S.A.
„O primă serie de măsuri de remediere trebuie implementată până la deschiderea sezonului estival! În caz contrar, vom fi nevoiți să recurgem la retragerea clasificării turistice, care duce la sistarea activității economice a operatorilor de profil din Costinești. Sper să nu ajungem și la retragerea atestării de stațiune turistică de interes național”, a adăugat ministrul Cadariu.