Un minor a fost prins aseară la volanul unui autoturism. Pe lângă faptul că a condus o mașină fără a avea permis, aceasta mai era și băut.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 21.15, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Albinelor din comuna Cobadin, s-a produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un minor, de 17 ani, a condus un autoturism pe strada Albinelor din comuna Cobadin și, din cauze care urmează a fi stabilite ulterior, a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă.
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că minorul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, a precizat Omilpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ