Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Vicepremierul Sorin Grindeanu cere ELIMINAREA tuturor pensiilor speciale, cu o singură excepție. Vezi care este aceasta

Published

on

sorin grindeanu

Vicepremierul și ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, susținută, la sediul Autorității Portuare Maritime din Constanța, că, odată cu învestirea noului Guvern, ar trebui să se vina în fața Parlamentului și să se asume eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor din armată care au fost în teatrele de operațiuni.

„Eu nu vreau să îi fac agenda primului ministru, dar cred că în luna iunie Guvernul trebuie să vină în fața Parlamentului să își asume răspunderea pe legea privind pensiile speciale. Adică eliminarea tuturor pensiilor speciale prin asumarea răspunderii. Ca să terminăm odată această discuție, ca să nu mai avem semne de întrebare dacă putem să accesăm banii din Axa 3 din PNRR. Pensii speciale din punctul meu de vedere, în afară de o anumită zonă din armată, care a fost în teatre de război, în rest nimeni nu trebuie să aibă pensie specială, ci doar pensie pe principiul contributivității. Inclusiv magistrații nu trebuie să beneficieze. Sunt unii care se vor supăra pe mine, dar un magistrat care ajunge la 50 de ani atunci are maturitatea deplină în a-și desfășura activitatea. Nu poți să ieși la 40 și ceva de ani și să ai și pensie specială și să fi angajat și să mai dai și lecții.“, a declarat Sorin Grindeanu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions