Astăzi, 16 mai, polițiștii rutieri tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 229A, în localitatea Telița.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, un bărbat de 59 de ani, din Ucraina, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, a pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă la stânga și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului ansamblului de vehicule.
Bărbatul a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.
”În cauză, fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a produs.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.
Reamintim că tot astăzi, 16 mai, un alt TIR din Ucraina s-a răsturnat în zona carierei de piatră de la Gura Dobrogei. În textul de mai jos aveți date referitoare la acest eveniment rutier.
Un TIR s-a răsturnat în zona carierei de piatră de la Gura Dobrogei
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta