Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

(VIDEO) Guvernul NU vrea ca autoritățile locale să fie obligate să dezbată şi să voteze inițiativele cetățenești în termen de maximum 40 de zile

Published

on

remus negoi

Senatorii USR Remus Negoi și Radu Mihail au depus o inițiativă  prin care autoritățile locale sunt obligate să dezbată și să voteze proiectele de hotărâre privind inițiativele cetățenești în maximum 40 de zile de la înregistrare. Ele vor putea fi dezbătute și votate fie în ședința ordinară, fie în ședința extraordinară a consiliului local sau județean. Deși proiectul vine în ajutorul cetățenilor, Guvernul a trimis un punct de vedere NEGATIV, informează senatorul de Constanța, Remus Negoi.

 

Proiectul legislativ vine la inițiativa filialei USR Mangalia, care a strâns aproape 2.500 de semnături pe o inițiativă cetățenească pentru salvarea Pădurii Comorova, singura pădure costieră din România, pe care Primăria Mangalia o ignoră. În prezent, codul administrativ nu specifică un termen până la care proiectul de hotărâre privind inițiativa cetățenească poate fi supus la vot în consiliile locale sau județene. Sunt numeroase situații în care astfel de proiecte de hotărâre nu sunt supuse la vot niciodată, ignorându-se voința cetățenilor.

Advertisement
usr

Remus Negoi: „Inițiativa legislativă presupune o modificare destul de simplă la Codul Administrativ, dar care trebuia făcută de foarte mult timp, în condițiile în care, nu de puține ori, administrațiile locale uită că au fost alese de cetățeni ca să rezolve problemele comunității. Din interese obscure, primarii ignoră miile de semnături strânse de la cetățeni, așa cum a fost cazul cu Pădurea Comorova, la Mangalia, pe care primarul de acolo pur și simplu nu vrea să o protejeze de apetitul dezvoltatorilor imobiliari”.

Inițiatorii proiectului arată că termenul propus, de 40 de zile, este suficient de mare pentru a da timp aparatului administrativ al unei primării sau al unui consiliu județean de a documenta și pune pe ordinea de zi a  ședințelor de comisii de specialitate aceste inițiative cetățenești.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions