O copilă care a plecat în mod voluntar de acasă, din localitatea Valu lui Traian, a fost găsită în trenul Constanța – București de către un polițist din cadrul IPJ Constanța, care se afla în timpul liber și călătorea spre Capitală. Era aseară, în jurul orei 19.00.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, este vorba despre comisarul de poliție Alexandru Adelin Buzescu, șef al Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Constanța.
La un moment dat, a primit de la colegii săi, semnalmentele unei minore, de 12 ani, din comuna Valu lui Traian, care în cursul zilei de 23 mai a.c., plecase voluntar de la domiciliu. Era dată în urmărire.
”Instinctul de polițist și-a spus imediat cuvântul și comisarul de poliție Buzescu Adelin Alexandru a privit în jur. Și-a dat seama, imediat, că în vagonul în care se afla, era și minora pe care o căutau colegii lui. Semnalmentele corespundeau, la fel și obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta în momentul în care plecase de la domiciliu.
Colegul nostru s-a apropiat de minoră și a convins-o că trebuie să se întoarcă acasă, unde o așteaptă, îngrijorată, familia. La scurt timp după aceea, copila a fost predată polițiștilor din Gara de Nord și încredințată familiei.
Adelin este fiu de polițist și este unul dintre acei polițiști care nu-și fac meseria doar în timpul programului.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta