Fostul primar al Constanței, Radu Ștefan Mazăre, împlinește, astăzi, 49 de ani.
Radu Ștefan Mazăre s-a născut la 5 iulie 1968 în București, este politician român și fost primar al municipiului Constanța. Mazăre a candidat din postura de independent în 2000 pentru fotoliul de primar al municipiului Constanța și a fost reales cu susținerea Partidului Social Democrat în 2004, dar și la localele din 2008 și apoi la cele din primăvara lui 2012.
În cursul celui de-al patrulea mandat, mai exact în luna mai 2015, Radu Mazăre este acuzat de corupție și este arestat preventiv. Ulterior, Mazăre decide să demisioneze din funcția de primar; este eliberat din arest și cercetat sub control judiciar.
Radu Mazăre a absolvit în anul 1986 – Liceul nr. 4, secția Matematică – Fizică, București și în 1991 finalizează studiile Institutul de Marină Civilă Constanța, Specializarea Electromecanică, fără a-și finaliza studiile. Obține diploma după 5 ani.
Radu Ștefan Mazăre este o personalitate controversată, făcând obiectul mai multor anchete penale ale Departamentului Național Anticorupție. Este suspectat de legături cu lumea interlopă constănțeană și de afaceri ilegale (conform unor acuzații apărute în unele ziare românești). O altă controversă este legată de apariția sa în uniformă nazistă la o petrecere, știre care a făcut înconjurul lumii.
Carieră:
- 1989 – participant la Revoluția din 1989 în perioada 23.12.1989 – februarie 1990, lider al Ligii Studenților din cadrul Institutului de Marină Civilă
- februarie 1990 – fondator și redactor-șef al Contrast
- 1992 – fondator și redactor-șef al cotidianului Telegraf
- 1992 – membru-asociat al holdingului Conpress, împreună cu alți parteneri
- 1995 – una dintre companiile unde era acționar a obținut pachetul majoritar de acțiuni al postului local TV SOTI NEPTUN
- noiembrie 1996 – membru al Parlamentului – deputat al Partidului Democrat
- iulie 1997 – a demisionat din PD, nu din Parlament
- 1997 – fondator al cantinei Fair-Play
- 1998 – fondator al postului de radio Neptun în cadrul companiilor la care a deținut acțiuni, în calitate de coordonator al departamentului mass-media
- iunie 2000 – în urma candidaturii ca independent, a fost ales Primar al Municipiului Constanța cu 66% din sufragiile electoratului constănțean
- 2003 – devine Președintele PSD Constanța
- 2004 – candidează pentru un nou mandat la Primăria Municipiului Constanța, la alegerile locale din 6 iunie 2004, câștigând alegerile din primul scrutin
- 2008 – candidează pentru a treia oară la Primăria Municipiului Constanța, câștigând un nou mandat cu 69% din voturi (participarea la vot a fost sub 40%)
- 2008 – 2009 – este implicat într-o serie de anchete ale DNA și ANI, cea din urmă suspectându-l de incompatibilitate în anul 2003
- 2012 – candidează pentru a patra oară la Primăria Municipiului Constanța
- 2015 – acuzat de corupție si arestat preventiv, demisionează din funcția de primar
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta