Începând din această noapte, intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja (zona City Park Mall) va fi închisă circulației rutiere timp de 2 nopți pentru lucrări de asfaltare, astfel:
- în noaptea de 29 spre 30 mai de la ora 22.000 la ora 5.00; –
- în noaptea de 30 spre 3 mai, de la ora 22.00 la ora 5.00.
Lucrările de asfaltare se vor derula pe timpul nopții pentru a nu îngreuna circulația rutieră pe timp de zi.
”Rugăm constănțenii să evite această intersecție în cele 2 nopți în intervalul orar menționat și să folosească rute ocolitoare.
Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări.”, au precizat repreentanții Biroului de presă al primăriei Constanța.
Potrivit aceleiași surse, traseul cuprins între Gara CFR și stațiunea Mamaia va fi complet reconfigurat prin proiectul de îmbunătățire a mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia (b-dul 1 Decembrie 1918 și b-dul Alexandru Lăpușneanu). În ceea ce privește amenajările urbane, vorbim despre stații de transport public modernizate, mobilier urban inteligent alimentat de energie solară prevăzut cu senzori pentru măsurarea calității aerului, sisteme de informare cetățeni cu mesaje variabile, o rețea nouă de iluminat public pentru carosabil, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, spații verzi și sistem de irigații.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta