Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Întâlnire între Klaus Iohannis și sindicaliștii din învățământ. Ce a promis șeful statului

Published

on

iohannis sindicalisti educatie

Mii de profesori, personal auxiliar, elevi și părinți au protestat și astăzi în capitală. Din Piața Victoriei, manifestanții s-au îndreptat spre Palatul Cotroceni, unde a avut loc o întâlnire între  șeful statului și o delegație a sindicaliștilor din educație, respectiv liderii Federației Sindicale Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret” și Federației Naționale Alma Mater, precum și Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța.

Discuțiile au durat mai bine de o oră, iar Klaus Iohannis a dat asigurări că va gira o înțelegere între protestatarii din învățământ și guvernanți. Cu toate acestea, și mâine va continua greva generală.

Președintele a discutat cu reprezentanții profesorilor despre revendicările acestora și le-a transmis că le înțelege îngrijorările și solicitările, care sunt firești și legitime. Asigurarea unui mediu de învățare propice pentru fiecare elev nu poate fi realizată fără ca profesorii să beneficieze de condițiile adecvate pentru a-și desfășura activitatea, a spus Iohannis.

Președintele României le-a transmis liderilor sindicali că doar prin dialog, printr-o abordare constructivă și deschisă, vor putea fi identificate soluții rezonabile care să satisfacă atât doleanțele profesorilor, cât și nevoile și aspirațiile elevilor și ale părinților.

Advertisement
usr

”Președintele Klaus Iohannis a subliniat că rezolvarea blocajului din educație și finalizarea grevei sunt cruciale pentru buna desfășurare a anului școlar și pentru menținerea unui climat de stabilitate în sistemul educațional. Pentru a asigura dreptul fundamental la educație al tuturor elevilor sunt prioritare încheierea mediilor și organizarea examenelor naționale.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Administrației prezidențiale.

Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale și a obținerii astfel a unui consens care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional.

Președintele României îndeamnă toate părțile angajate în dialogul instituțional să dea dovadă de responsabilitate și flexibilitate în procesul de negociere și să înțeleagă că soluțiile viabile necesită un echilibru între resursele disponibile și solicitările profesorilor. El a reiterat că educația este un domeniu prioritar pentru viitorul României, iar adoptarea noilor legi ale educației în Parlament constituie cea mai bună dovadă în acest sens.

”Președintele României și reprezentanții sindicali au evidențiat că legislația rezultată din proiectul „România Educată” aduce o serie de îmbunătățiri semnificative și au agreat ca împreună să depună eforturile necesare pentru punerea în aplicare a acestor prevederi, care creează cadrul optim pentru dezvoltarea generațiilor de azi și de mâine. Toate aceste măsuri vor genera un sistem de învățământ modern, care garantează cadrelor didactice statutul pe care îl merită și care oferă tuturor elevilor condițiile optime pentru a-și atinge potențialul.”, au subliniat reprezentanții președinției.

După întâlnire, liderii de sindicat au anunțat că greva va continua și mâine.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions