La data de 3 spre 4 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Direcției Rutiere și Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română, au desfășurat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Acțiunea s-a derulat în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, având ca scop depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
”În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 8.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere pentru consum de alcool la volan.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
De asemenea, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Exemple:
La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 23.05, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 23.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Portiței, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 00.55, polițiști din cadrul Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină.
Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta