În cursul nopții trecute, polițiștii constănțeni au depistat la volanul unui autoturism un bărbat care avea suspendat permisul de conducere. În plus, acesta era și băut.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 7 iunie a.c., în jurul orei 4.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Fântânele, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta