Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Elevi de la Școala ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, în vizită la stația de sortare și reciclare a companiei Polaris

Published

on

polaris

Ieri, elevii clasei pregătitoare B și cei ai clasei I E din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța au fost în vizită la stația de sortare și reciclare a companiei Polaris M Holding.

Coordonați de învățătoarele Nicoleta Mustafa și Carmen Pană, micuții au fost dornici să afle cât mai multe informații despre reciclare. Astfel, copiii au aflat ce se întâmplă cu deșeurile după ce sunt colectate de la populație.

Care este parcursul deșeurilor în stația de sortare

Vizita a început cu o prezentare a activităților care au loc la stație. Elevii au văzut locul unde se descarcă deșeurile colectate separat de la populație, cum se realizează sortarea la bandă și balotarea deșeurile din plastic, hârtie și carton, înainte de a fi transportate către reciclatorii finali, dar și ce se întâmplă cu fracția umedă, care nu poate fi reciclată, ajungând la groapa de gunoi.

Advertisement
usr

Copiii au fost încântați de secția de reciclare unde are loc procesul de transformare a foliei LDPE în granule și apoi în saci menajeri și folie industrială.

”La finalul vizitei, elevii au primit saci menajeri fabricați 100% din material reciclabil, de culoare albastru, galben și verde, reprezentând codul de culori pe care se bazează colectarea separată a deșeurilor pentru reciclare: albastru pentru hârtie și carton, galben pentru plastic și metal și verde pentru sticlă.

Mulțumim elevilor și doamnelor învățătoare pentru vizită!”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Polaris.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions