Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Trei pontoane construite ilegal, descoperite pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră

Published

on

ponton

Astăzi, 20 iunie,  polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Navale Cernavodă, împreună cu specialiști din cadrul Căpitaniei Portului Cernavodă, au desfășurat o acțiune de verificare a legalității executării construcțiilor pe apă, în cadrul Planului de măsuri ”Siguranța și Securitatea pe apă 2023”.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 3 infracțiuni de executarea, modificarea sau extinderea lucrărilor, construcțiilor sau instalațiilor pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul de gospodărire a apelor sau fără notificarea unor astfel de lucrări, infracțiune prevăzută de Legea 107/1996.

Exemple:

La data de 20 iunie a.c., pe malul drept al Canalului Dunăre – Marea Neagră  a fost identificat un debarcader cu platformă din scândură, construit pe piloni din lemn, instalați în malul canalului, în suprafață de 21 de metri pătrați.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta aparține unui bărbat, de 73 ani, din comuna Saligny, care nu deține autorizație de construcție eliberată de Administrația Națională Apele Române.

Tot astăzi, pe malul drept al Canalului Dunăre – Marea Neagră  a fost identificat un debarcader cu platformă din scândură, construit pe piloni din lemn, instalați în malul canalului, în suprafață de 12 metri pătrați.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta aparține unui bărbat, de 56 ani, din comuna Saligny, care nu deține autorizație de construcție eliberată de Administrația Națională Apele Române.

Astăzi, 20 iunie, pe malul drept al Canalului Dunăre – Marea Neagră  a fost identificat un debarcader cu platformă din scândură, construit pe piloni din lemn, instalați în malul canalului, în suprafață de 21 de metri pătrați.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta aparține unui bărbat, de 56 ani, din orașul Cernavodă, care nu deține autorizație de construcție eliberată de Administrația Națională Apele Române.

În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions