În cursul nopții trecute, polițiștii constănțeni au depistat la volanul unui autoturism un bărbat care are permisul de conducere suspendat. De asemenea, bărbatul era atât băut, cât și drogat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 22 iunie, în jurul orei 3.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism, pe aleea Albatrosului, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis.
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și prezenței substanțelor psihoactive în sânge.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta