Conecteaza-te cu noi

Societate

Mâine are loc Cupa Ovidiu Ashihara Karate. La competiție participă peste 200 de sportivi

Published

on

karate ovidiu

Mâine, 25 iunie, în orașul Ovidiu se va desfășura cea de-a cincea ediție a Cupei Ovidiu – secția Ashihara karate, proba kumite.

Cu începere de la ora 9.00, peste 200 de tineri se vor întrece în această competiție la care s-au înscris 11 cluburi din țară. Este vorba despre 2 cluburi din Brașov, 3 cluburi din Pitești, unul din Mioveni, unul din Codlea, 3 din Constanța și unul din Ovidiu –  Clubul Sportiv Orășenesc Ovidiu.

Din partea CSO Ovidiu participă 34 de sportivi, in în frunte cu Vlad Toboc, vicecampion național, care va face parte din lotul național al României la Campionatele Mondiale din Japonia. Participă sportivi din toate categoriile de vârstă, respectiv copii, cadeți, juniori și seniori.

Potrivit antrenorului Ștefan Ghițulescu, această ediție este una specială, dat fiind faptul că oferă practicanților debutanți oportunitatea de a se întrece într-o competiție sportivă pentru a se iniția în tainele acestui sport.

”Intrarea este liberă, așa că așteptăm cât mai mulți iubitori ai sportului să asiste la competiție. Mulțumim Primăriei orașului Ovidiu, primarului George Scupra și clubului sportiv orășenesc pentru sprjinul acordat. De asemenea, mulțumim părinților pentru implicare și pentru suportul oferit..”, a spus antrenorul Ștefan Ghițulescu pentru ziarul Ordinea.ro.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions