În perioada 24 iunie – 24 august, la etajul II al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța este găzduită expoziția itinerantă ”Perpetuum Țăndărică”.
Manifestarea este o incursiune plină de farmec în lumea spectacolului de animație, o prezentare interactiv-artistică a patrimoniului Teatrului de Animație Țăndărică, inițiatorul și organizatorul acestui demers.
Reamintim că păpușile au fost atent alese pentru a ilustra îndelungata istorie de 78 de ani a teatrului, fiind marcate, astfel, principalele repere în evoluția teatrului de animație din România. Totodată sunt prezentați pașii de construcție a unei păpuși sau a unei marionete, de la butucul de lemn – materie primă, până la produsul final – păpușa sau marioneta, obiect de joc și operă de artă.
Expoziția ”Perpetuum Țăndărică” se adresează tuturor categoriilor de vârstă, dar și diferiților specialiști și adulților pasionați de istorie, scenografie și teatru.