Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea prin care se vor elimina anumite categorii de pensii speciale. Legea a făcut un adevărat maraton: a fost adoptată de Senat, în această dimineață, apoi a ajuns la Comisia de Muncă din Camera Deputaților și apoi direct la plenul Camerei Deputaților. Legea a fost, practic, adoptată în doar câteva ore. Legea a fost adoptată cu 209 pentru, 27 împotrivă.
Potrivit documentului, actul normativ are în vedere calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.
Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut.
Amintim că, senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a declarat pentru Ordinea.ro că în forma legii propusă de PSD și PNL, nicio altă categorie de pensii speciale nu este desființată în afară de cele ale parlamentarilor. E introdus doar un impozit de 15% pentru pensiile foarte mari, dar impactul este nesemnificativ.
Sursa: stiripesurse.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta