Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Interviu Stelian Ion: „Ideea că nu putem repara o lege într-un loc decât stricând-o în altă parte nu poate fi acceptată“

Published

on

Deputatul de Constanța al USR, fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a dat un interviu pentru Ordinea.ro după acuzele din spațiul public precum că s-a abținut la votul din Parlament la legea în care s-a decis ca 16 ani să fie pragul până la care orice act sexual să fie considerat viol. Stelian Ion a venit cu lămuriri pe această temă și a precizat cum au stat cu adevărat lucrurile la votul pentru această lege, care are numeroase hibe, potrivit acestuia.

Reporter: Sunteți de câteva zile ținta unui atac după ce ați decis să vă abțineți la votul prin care s-a decis ca 16 ani să fie pragul până la care orice act sexual să fie considerat viol. Cum au stat lucrurile?

Stelian Ion: Da, așa este. Și tocmai, văzând atacul abject venit din partea PSD, prin postări sponsorizate masiv, prin care aceștia acuză că noi, cei 4 useriști care ne-am abținut la votul pentru proiectul de modificare a Codului penal (plx 457/2022), am fi apărat astfel violatorii de copii, înțeleg să fac câteva remarci.

Observ că se trezesc să facă asemenea acuzații tocmai cei care, prin legea recursului compensatoriu – varianta Nicolicea (legea 169/2017), au lăsat efectiv liberi pe străzi violatori, criminali și alți infractori, cu mult înaintea ispășirii pedepsei. Peste 900 de criminali, 566 de violatori, peste 100 de pedofili, aprox. 200 de traficanți de copii, peste 2.000 de tâlhari, peste 3.300 de hoți etc au scăpat mult mai devreme prin efectul acestei legi pesediste. Asta înseamnă să ai tupeu lipsit de orice urmă de bun-simț!

Advertisement
usr

Abținerea de la votul pe modificarea Codului penal nu are sub nicio formă semnificația unui ajutor dat violatorilor de copii. Dimpotrivă, recunoscând și părțile bune ale proiectului, nu am făcut altceva decât să tragem un semnal de alarmă cu privire la faptul că acest proiect conține și unele erori importante, care vor conduce la situații injuste care ne vor determina să modificăm încă o dată Codul penal.

Spre exemplu, dezincriminarea actului sexual între un major de 18 ani și un minor de 13 ani (sau între un minor de 16 ani si unul de 11 ani) este o asemenea eroare. Acum o asemenea faptă se pedepsește, însă pe viitor ea nu va mai reprezenta infracțiune. De asemenea, minorii cu vârste între 16 și 18 ani nu vor mai fi protejați în niciun fel de legea penală atunci când majorii care au o autoritate asupra lor vor profita de această autoritate pentru a întreține cu ei relații sexuale.

Ideea că nu putem repara o lege într-un loc decât stricând-o în alta parte nu poate fi acceptată.

Un alt motiv al abținerii îl constituie pragul de vârstă sub care se va prezuma, în mod absolut, că lipsește discernământul necesar a exprima un consimțământ valabil pentru realizarea unui act sexual. În legislația noastră, mai logică era stabilirea pragului de 14 ani. Proiectul a propus însă 15 ani, prag pe model francez, variantă cu care puteam fi de acord, însă varianta finală a ridicat pragul la 16 ani. Consider că este un exces de zel care, indiferent de bunele intenții ale inițiatorilor, va putea conduce la situații injuste.

Reporter: De ce a fost nevoie de o astfel de lege și de unde a pornit totul?

Advertisement
usr

Stelian Ion: Atacul pesediștilor pornește de la ideea că, până la legea asta, nu aveam lege care să pedepsească violatorii de copii. Chipurile au propus ei această lege, iar cei 4 useriști răi au ținut partea violatorilor. Nimic mai fals și mai dezgustător!  Ca o paranteză, menționez că un proiect asemănător, care propunea pragul de 14 ani, fusese depus de parlamentari USR cu un an înainte ca PSD și alți inițiatori să propună proiectul despre care discutăm (plx 494/2021).  Proiectul a fost ținut in sertar după ce a trecut de Senat.

Codul penal incriminează violul (act sexual realizat prin constrângere), indiferent de vârsta victimei. De asemenea, este incriminat și actul sexual cu un minor, atunci când nu este realizat prin constrângere.

Problema nu a fost că nu avem o lege, ci a fost o problemă de aplicare strâmbă a legii. Pentru că, de-a lungul timpului, au existat organe judiciare, magistrați, polițiști, care fie nu au putut proba constrângerea realizată asupra minorilor, fie au apreciat, în mod aberant, că minori de 9, 10, 11 ani ar fi consimțit la săvârșirea actului sexual, s-a născut ideea de a stabili prin lege o limită de vârstă sub care să se considere automat că nu există discernământul necesar pentru a exprima un consimțământ valabil pentru a întreține un act sexual.

Reporter: Se putea face altceva decât modificarea legii?

Stelian Ion : Teoretic, răspunsul statului la situația descrisă mai sus putea fi eficientizarea justiției astfel încât aceste derapaje să nu mai existe, iar cei vinovați de săvârșirea faptelor de viol sau act sexual cu un minor să fie pedepsiți prompt. Aici avem de a face cu un eșec educațional în formarea organelor judiciare și cu un eșec al Inspecției Judiciare care nu a corectat la timp derapajele, ci s-a ocupat cu reglări de conturi cu magistrații incomozi. În timp, situația s-a agravat, numărul derapajelor s-a mărit până în punctul în care deja se poate accepta că singura posibilitate de a rezolva rapid problema este stabilirea acestui prag de vârstă care să nu mai permită aprecieri din partea magistraților și altor organe judiciare asupra discernământului victimelor.

Advertisement
usr

Proiectul de lege propune, ca idee, un prag de vârstă sub care să opereze o prezumție absolută de lipsă de discernământ care împiedică minorul să își exprime un consimțământ valabil de a avea un raport sexual. În lipsa unui consimțământ valabil exprimat, avem de a face cu infracțiunea de viol (act sexual neconsimțit).

Inițial, pornind de la analiza sistemului nostru judiciar, CSM a propus pragul de 14 ani. Proiectul nostru (al parlamentarilor USR) din 2021 propunea tot 14 ani. Sub aceasta vârstă legislația noastră penală apreciază că minorul este lipsit de discernământ. Acesta este motivul pentru care minorii sub 14 ani nu răspund niciodată penal, oricât de gravă ar fi fapta săvârșită. Dacă legea penală a stabilit acest prag sub care se prezuma în mod absolut lipsa discernământului, ar fi fost firesc ca el să fie același, indiferent că vorbim despre discernământul necesar pentru angajarea răspunderii penale, sau de cel necesar pentru exprimarea unui consimțământ valabil pentru a întreține un act sexual. Este vorba, până la urmă, despre capacitatea unei persoane de a înțelege consecințele faptelor sale.

În planul legii civile se consideră că nu au capacitate de exercițiu și nu pot încheia acte juridice minorii sub 14 ani. Deci și legea civilă are în vedere aceeași vârstă sub care se prezumă în mod absolut că persoana este lipsită de discernământ. Așadar, acest prag de 14 ani, propus și de CSM, avea o logică. Germania, Italia, Austria, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Estonia, Muntenegru au acest prag.

Reporter: Și s-a ajuns la 16 ani. Ce rezerve ați avut față de această propunere încât v-ați abținut de la vot?

Stelian Ion: Proiectul de lege a propus însă pragul de 15 ani. Nu s-a ținut seama de corelarea sus-menționată și s-a optat pentru un prag mai ridicat. Puteam accepta și această variantă. Deși e discutabilă, pentru că nu există repere absolute în acest domeniu și pentru că fiecare individ se dezvoltă în ritmul său. Dar discuția asta e valabilă pentru orice prag ai stabili. Aceasta este soluția pe care țări precum Franța, Suedia, Danemarca, Slovenia, Polonia, Islanda, Croația au adoptat-o în Europa. Ultima varianta, supusă la vot în plen, a reținut însă un prag de 16 ani.  Am considerat că, luând în calcul celelalte reglementări penale din legislația noastră este o variantă care poate duce în practică la alte derapaje.

Advertisement
usr

De ce? Pragul de 16 ani spune că niciun tânăr sub aceasta vârstă, chiar și cu diferență de o zi, nu poate exprima un consimțământ valabil dpdv juridic pentru a întreține un raport sexual. Dacă nu ai discernământ, înseamnă că persoana cu care ai întreținut raport sexual a profitat de incapacitatea ta, deci avem de a face cu viol în această formă. Ca să intram și mai mult în detalii, fapta nu reprezintă, totuși, infracțiune dacă diferența de vârsta dintre major și minor este mai mică de 5 ani. S-a considerat că sub această diferența de vârstă pericolul social nu este atât de mare cât fapta să fie încadrată la viol. Problema e că prin abrogarea art. 220 (actul sexual cu un minor) coroborată cu regula potrivit căreia nu constituie infracțiunea de viol actul sexual cu un minor sub 16 ani dacă diferența de vârstă e mai mică de 5 ani, scapă reglementării unele situații. Spre exemplu, un major de 18 și o zi poate întreține relații sexuale, fără a se teme prea mult de legea penală, cu un minor de 13 ani și o lună, diferența dintre ei fiind mai mică de 5 ani. În prezent, fapta ar fi constituit infracțiunea de act sexual cu un minor. Puneți 19 în loc de 18 ani și 14, în loc de 13 ani, e același lucru.

Pe de cealaltă parte, poate multora li se poate părea absolut scandaloasă o relație amoroasă între un student și o elevă de liceu, care încă nu a împlinit 16 ani. Sau chiar între doi elevi de liceu, unul clasa a 12-a, altul a 9-a. Dar indiferent ce părere putem avea, situații de genul asta există, nu cred că sunt puține, și nici nu cred că răspunsul statului trebuie să fie invariabil pușcăria de la 7-12 ani. Așa cum este legea votată, asta înseamnă: sub vârsta de 16 ani e ca și cum am avea de-a face cu o persoană lipsită total de discernământ, iar un act sexual între un major de 20 de ani și 11 luni și un minor de 15 ani si 10 luni ar fi automat viol. Fără nuanțe, fără scăpare, consecința este pușcărie de la 7 la 12 ani, cu mult mai mult decât pentru ucidere din culpă, spre exemplu.

Se mai întâmplă ceva: când o astfel de relație amoroasă (student/elevă de liceu) e cu fluturași în stomac totul e ok, când însă cei doi se ceartă, intervin gelozii devastatoare, sau părinții nu sunt de acord cu relația, lucrurile se complică, iar textul votat va putea fi folosit ca o veritabilă armă (de răzbunare, de șantaj). Vă reamintesc și că violul, mai nou, e imprescriptibil. Oricine își poate aminti, oricând, chiar și după trecerea multor ani de existența unei astfel de situații.

Încă ceva. Potrivit Codului civil, un minor în vârstă de 16 ani se poate căsători, cu dispensă, în anumite condiții. De multe ori o astfel de căsătorie se realizează și ca urmare a aducerii pe lume a unui copil, conceput înainte de 16 ani, dar născut după 16 ani. Deci Codul civil îți permite să te căsătorești cu tatăl copilului, în anumite condiții, dar legea penală îl trimite pe acesta, dacă diferența de vârstă e mai mare de 5 ani, chiar și cu o zi, direct la pușcărie, pentru acuzația de viol (pedepsită cu închisoare de la 7 la 12 ani). E foarte interesant modul de gândire al legiuitorului român… Sigur, să rămâi însărcinată, sau să lași însărcinată la vârsta de numai 15 ani nu e normal, nu e sănătos, nu e cum vreți voi, dar se mai întâmplă. Și mă tem că în România nu extrem de rar. Nu intru în discuția legată de dreptul femeii de a recurge la avort. Care e Răspunsul Statului Român în astfel de cazuri? Pușcăria de la 7-12 ani! Atât s-a putut. Nicidecum educația sexuală în scoli, dacă de ea nu ai avut parte în familie.

Reporter: Aveți și un mesaj pentru cei care încearcă să vă denigreze?

Advertisement
usr

Stelian Ion: Rezumând, proiectul nu e fundamental rău, dar cred că, pe alocuri, trece de la o extremă la alta și, în orice caz, intuiesc că vor fi situații aberante de acuzații de viol acolo unde nu ar fi cazul. Acesta a fost motivul abținerii mele la vot, pesediștilor! Pe violatori, pe traficanții de copii voi i-ați eliberat din pușcării, între 2017 și 2019, nu noi!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions