Primăria municipiului Constanța informează că va continua programul de amenajare a infrastructurii rutiere în cartierul Universitate.
„Condițiile de circulație au fost îmbunătățite pe strada Safirului din cartierul Universitate. Echipele Confort Urban au finalizat lucrările de reamenajare a carosabilului. Este a șasea stradă asfaltată din totalul celor 8 ce vor fi construite de la zero în acest cartier. Se va reamenaja infrastructura rutieră și pe străzile Smaraldului și Acad. Petre T. Frangopol (fostă Cuarțului). În scurt timp, se va interveni cu utilaje pentru realizarea terasamentului pe strada Smaraldului.
Lucrările sunt finanțate din fondul special destinat investițiilor. Potrivit proiectului, se execută prima etapă a lucrărilor de amenajare a zonei carosabile, care prevede un strat de asfalt și un acostament de 50 de cm de piatră. Facem apel către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări.“, informează Primăria.