Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Incidente la Neversea. 50 de persoane, oprite să intre la festival pentru că aveau droguri asupra lor. Zece oameni au ajuns la spital

Published

on

neversea

Festivalul ”Neversea 2023” s-a încheiat. Prin măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului s-au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.

Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.

Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat activități cu caracter preventiv, atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora 5.439 de tineri festivalieri au fost informați cu privire la consecințele negative asociate consumului de alcool și  substanțe psihoactive, apariția unor noi substanțe, care pot fi etichetate sub alte denumiri sau în amestecuri, existând posibilitatea ca persoanele care le utilizează să nu știe ce consumă și unde să ceară ajutor de specialitate, în caz de urgență.

De asemenea, în contextul modificărilor Codului Penal, tinerii au fost informați și despre noua prevedere legislativă (conducătorul auto aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi pedepsit cu închisoarea cu executare).

Advertisement
usr

pompieri neversea

Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Constanța au fost alături de tinerii festivalieri prin folosirea de mesaje dedicate cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 4.235 de persoane.

Reprezentanții Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanța au desfășurat activități pe linia prevenirii faptelor de corupție și popularizării call-centerului D.G.A., ocazie cu care au împărțit 350 de pliante cu caracter preventiv, atât funcționarilor M.A.I. cât și cetățenilor prezenți la eveniment.

Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța a desfășurat activități de control la 2 societăți comerciale care și au desfășurat activitatea în perimetrul festivalului, ocazie cu care a fost verificat un număr de 9 cetățeni străini care au desfășurat activități lucrative. Totodată, a fost verificat un număr de 93 de străini participanți la festival, fără a fi identificate probleme.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care au desfășurat activități ilegale, inclusiv persoanele care dețineau sau au încercat să vândă substanțe interzise.

Ce amenzi au fost aplicate

Advertisement
usr

Astfel, jandarmii, poliţiştii și pompierii constănțeni au aplicat un număr de 145 de sancțiuni contravenționale (50 amenzi în valoare totală de 105.705 lei și 25 avertismente), după cum urmează:

  • 29 sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (22 avertismente și 7 amenzi în valoare de 26.500 lei)
  • 38 sancțiuni la regimul rutier (1 avertisment și 37 amenzi în valoare de 26.105 lei)
  • 4 sancțiuni în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor de operare a aeronavelor fără pilot la bord
  • 69 sancțiuni pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (2 avertismente și 67 amenzi în valoare de 25.600 lei)
  • 4 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, în valoare de 14.000 de lei
  • o sancțiune pentru nerespectarea normelor privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, în valoare de 500 de lei.

neversea

Zeci de persoane, oprite să intre la festival 

În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 50 persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere.

Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, activitatea forțelor de ordine fiind concentrată și pe străzile, parcările, restauratele și barurile din zona apropiată locului  de desfășurare a festivalului, astfel, un număr de 247 de persoane au fost testate cu etilometru, 5 teste fiind pozitive, iar un număr de 85 de persoane au fost testate cu drug-test, 3 teste fiind pozitive.

Pe toată perioada de desfășurare a festivalului, structurile Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în gări și autogări care aveau legături directe cu municipiul Constanța.

Advertisement
usr

Zece persoane au ajuns la spital

O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor, astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Dobrogea și Serviciului de Ambulanță Constanța au acordat sprijin unui număr de 461 de participanți, în următoarele situații:

  • 142 traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.);
  • alte 319 de cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la același nivel, hipertensiune arterială etc.).
  • Zece persoane au avut nevoie de investigații suplimentare și au fost transportate la spital.

neversea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions