Pentru remedierea unei avarii, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de la intersecția str. I.G. Duca cu Ștefan cel Mare din municipiul Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să blocheze o bandă de circulație de pe str. I.G. Duca, pe sensul de mers dinspre bd. Mamaia către bd. Ferdinand, pe o porțiune de 50 m, de astăzi – 18 iulie 2023 ora 12.00, până joi – 20 iulie 2023 ora 16.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației în condiții normale cât mai rapid.“, spun cei de la RAJA.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta