Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Cum funcționează serviciul de salvamar în stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud. Rolul geamandurilor

Published

on

Primăria orașului Eforie a dat publicității un comunicat despre modul în care funcționează serviciul de salvamar, în acest sezon estival, pe plajele din localitate. Îl redăm integral, mai jos:

”Serviciul de salvare acvatică Eforie a fost atribuit către SC Salvamar Service SRL. Pe plajele din Eforie sunt amplasate 22 posturi de observare (foişoare), 3 echipe mobile de salvare acvatică, 2 baze de salvare nautică care asigură 11 patrule rapide (câte una pentru fiecare 2 posturi de salvare) şi 2 posturi de prim ajutor. Programul zilnic de lucru este în intervalul 8.00 – 19.00 cu excepţia perioadei 16 iulie – 15 august inclusiv când programul zilnic este în intervalul 08.00-20.00.

A – ZONELE DE LUCRU PENTRU POSTURILE DE SALVARE ACVATICĂ

  1. STEAUA DE MARE EFORIE NORD;
  2. HOTEL DELFINUL EFORIE NORD;
  3. ACAPULCO EFORIE NORD;
  4. DIG ACAPULCO EFORIE NORD (între Steaua de Mare şi Acapulco)
  5. DEBARCADER EFORIE NORD;
  6. HOTEL BRAN EFORIE NORD;
  7. GOLF PORT BELONA EFORIE NORD
  8. PLAJA BELONA EFORIE NORD;
  9. VRAJA MĂRII EFORIE NORD;
  • ROXY (cordon Eforie Nord – Eforie Sud);
  • PLAJA NUDIŞTI (cordon Eforie Nord – Eforie Sud);
  • TABARA LUMINIŢA (cordon Eforie Nord – Eforie Sud);
  • CITADEL (cordon Eforie Nord – Eforie Sud);
  • PLAJA AZUR (cordon Eforie Nord – Eforie Sud);
  • TABARA INTERNAŢIONALĂ`(cordon Eforie Nord – Eforie Sud);
  • HOTEL GLORIA EFORIE SUD;
  • HOTEL ANCORA EFORIE SUD;
  • HOTEL SPLENDID EFORIE SUD;
  • ZONA VILA POPOVICI EFORIE SUD;
  • CAZINO EFORIE SUD;
  • HOTEL COSMOS EFORIE SUD;
  • PLAJA NOUĂ PESCĂRIE EFORIE SUD.

B – ZONELE DE LUCRU PENTRU POSTURILE DE PRIM AJUTOR

  1. BELONA EFORIE NORD (MODUL CONTAINERE);
  2. CAPUL TUCULUI EFORIE SUD (MODUL CONTAINERE)

C – ZONELE DE ACŢIUNE PENTRU ECHIPELE MOBILE DE INTERVENŢIE

  1. Echipa nr. 1 – plaja Eforie Nord
  2. Echipa nr. 2 – cordon Eforie Nord – Eforie Sud
  3. Echipa nr. 3 – plaja Eforie Sud.

D – ZONELE DE LUCRU PENTRU BAZELE DE SALVARE NAUTICĂ

  1. BELONA EFORIE NORD
  2. CAPUL TURCULUI EFORIE SUD.

Activitatea de de salvare acvatică desfăşurată prin serviciul de salvamar şi prin posturile de prim ajutor pe plajă este destinată salvării vieţii oamenilor. Utilizarea nejustificată a serviciilor de salvare acvatică (pentru căutarea în apă a unei persoane presupus dispărută – care de fapt se răcoreşte la terasă a anunţa în prealabil, un copil lasăt nesupravegheat şi rătăcit pe plajă sau alte cazuri similare) se poate concretiza într-un rezultat nefericit pentru o persoana care chiar are nevoie de ajutorul salvamarilor.

Geamandurile, balizele, bilele plutitoare îşi au rostul lor, fiind amplasate de către personalul calificat. Faptul că unele persoane ţin să dovedească, sieşi sau altora, cât de buni înotători sunt şi, pentru a nu depăşi linia balizei (fapt ce atrage atenţionarea de la salvamar) aleg sa tragă de acestea pentru a le muta din locul în care sunt ancorate, este un gest care are drept consecinţă punerea în pericol a celorlalţi utilizatori ai plajei şi zonei de îmbăiere.

Advertisement
usr

În conformitate cu prevederile art. 20 din HG nr. 1136/2007 privind organizarea serviciilor publice de salvare acvatică – salvamar şi a posturilor de prim ajutor pe plajă, semnalizarea plajelor se realizează conform standardelor internaţionale după cum urmează:

  • a) steag roşu-galben pentru zonele de îmbăiere care sunt supravegheate de salvatori acvatici;
  • b) steag roşu-galben împreună cu un steag galben pentru zonele de îmbăiere care sunt supravegheate de salvatori acvatici, dar înotul nu este recomandat;
  • c) steag roşu-galben împreună cu un steag roşu pentru zonele de îmbăiere în care condiţiile nu permit accesul persoanelor în apă;
  • d) steag în carouri alb-negru pentru zonele în care se practică agrement nautic şi îmbăierea este interzisă;
  • e) steag alb cu logo sau scris opţional privind sigla, numele agentului care prestează activitatea de salvamar.

 

Potrivit  prevederilor art. 6 din HG nr. 1136/2007, persoanele care utilizează plajele, ştrandurile, parcurile acvatice şi porturile de agrement nautic în scopuri de agrement au următoarele obligaţii:

  • a) să respecte semnalizările panourilor de avertizare şi de informare pentru vizitatori;
  • b) să nu depăşească în înot limita marcată de geamanduri;
  • c) să nu între în înot în zonele periculoase marcate şi înconjurate cu balize;
  • d) să păstreze curăţenia la locul de şedere de pe plaje, ştranduri, parcuri acvatice şi porturile de agrement nautic, precum şi a apei;
  • e) să nu între în apă atunci când este interzisă îmbăierea;
  • f) să anunţe postul de prim ajutor în caz de accident sau în cazul pericolului de înec al unei persoane.

 

Nerespectarea celor mai sus enumerate constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit prevederilor legale în vigoare.”.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions