În perioada 31 iulie – 7 august, Garda Națională de Mediu desfășoară acțiuni de inspecție și control tematice și inopinate pe litoralul românesc al Mării Negre și în Rezervația Biosferei ”Delta Dunării”, în zona localităților Corbu-Vadu.
Activitățile de inspecție şi control vizează în principal starea de salubrizare a plajelor și a zonelor limitrofe acestora, colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile economice, inclusiv alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate.
În data de 31 iulie, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au demarat acțiunile de inspecție și control pe tot litoralul românesc, respectiv Rezervația ”Delta Dunării”, constatând în principal neconformități referitoare la starea de salubrizare a plajelor, evacuarea de ape uzate menajere pe sol și nereguli privind colectarea separată a deșeurilor.
În prima zi, au fost întocmite 23 de acte de control, fiind aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 355.000 de lei.
75.000 de lei amendă pentru un operator economic din satul Vadu
În data de 31 iulie, comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat o acţiune de inspecţie şi control la un operator economic din satul Vadu, comuna Corbu din judeţul Constanţa.
În urma verificărilor, comisarii GNM au constatat că operatorul economic deținea o instalație improvizată cu ajutorul căreia deversa ape fecaloid-menajere, neepurate, pe terenurile învecinate.
Societatea a fost sancționata cu amendă contravenționala în valoare de 75.000 lei și s-au dispus măsuri imediate privind dezafectarea instalației precum și curățarea zonelor afectate.
50.000 de lei amendă și sistarea activității pentru un operator economic ce activa în pădurea de lângă stațiunea Olimp
Un operator economic exploata fără nici un stres și fără nici o măsură de protecție a mediului înconjurător un depozit de piatră chiar în pădurea de lângă stațiunea Olimp.
Întrucât au fost afectate atât drumul public din stațiunea Olimp, cât și vegetația ce formează perdeaua forestieră aferentă drumului, comisarii GNM au aplicat operatorului o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 lei și au dispus sistarea activității acestuia până la remedierea deficiențelor constatate.
Amenzile au curs și în cea de-a doua zi a controlului
În data de 1 august, echipele de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au continuat acțiunile de inspecție și control, fiind efectuate verificări la administrațiile publice locale, administratorii plajelor, operatorii horeca etc.
În urma acestor inspecții, au fost întocmite 25 acte de control și au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 892.500 lei. Acțiunea va continua și în zilele următoare, în toate stațiunile de pe litoral.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta