Conecteaza-te cu noi

Societate

RAJA adoptă soluții sustenabile pentru un viitor verde – va construi opt parcuri fotovoltaice

Published

on

raja SE Eforie Sud
  • Construirea a 8 parcuri fotovoltaice cu fonduri europene va reduce dependența locală de sursele energetice naționale

RAJA SA Constanța operează în domeniul alimentării cu apă și al preluării și tratării apei uzate menajere în 170 de localități din 7 județe – Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița, Brașov și  Bacău. Apa furnizată populației este extrasă din 125 de surse de adâncime, cu 480 de puțuri, și din 3 surse de suprafață. Acestea, împreună cu cele 306 stații de pompare (apă potabilă și apă uzată), 9 stații de tratare a apei, peste 6.500 km de conducte de apă și canalizare, 21 de stații de epurare etc. sunt mari consumatoare de energie.

În condițiile scumpirii semnificative a curentului electric, pentru a reduce costurile de exploatare și pentru menținerea tarifelor, deși există operatori, RAJA a realizat cu surse proprii programul pilot, unic la nivel național, de instalare de panouri fotovoltaice la Stația de epurare Eforie Sud, datorită căruia s-a redus consumul de energie electrică cu 30%.  Având în vedere rezultatele încurajatoare, a fost întocmită documentația pentru finanțarea cu fonduri europene a dezvoltării de parcuri fotovoltaice pentru încă 8 locații respectiv: Sursele de apă Cișmea A, Cișmea B, Cișmea C, Cișmea II și Stațiile de Epurare Ape Uzate de la Medgidia, Mangalia, Buftea și Fetești.

În luna mai a acestui an RAJA a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de Finanțare nr. 2198  „Construire 8 parcuri fotovoltaice”. Proiectul, în valoare totală de 29.257.487,42 lei, face parte din „Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa 11 – “Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile”, sprijinit financiar de Comisia Europeană.

După parcurgerea etapelor legale, proiectul a demarat cu etapa de proiectare și de amenajare a locațiilor unde se vor instala panourile și implicit pregătirea sistemelor de susținere ale acestora.

Prin implementarea acestuia se urmărește atât diminuarea consumului de energie electrică achiziționată de la terți cât și atingerea obiectivelor Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021 – 2023 privind ponderea globală de energie din surse regenerabile.

POZA Energie

Conform proiectului vor fi montate un număr total de 5.793 panouri fotovoltaice cu o putere totală instalată de 3.186,15 kWp.

Numărul de panouri montate este diferit pentru fiecare locație, iar termenul de finalizare a investiției este 31 decembrie 2023.

Conform proiectului vor fi montate panouri fotovoltaice, în următoarele locații: Sursa Cișmea A – 1010 panouri fotovoltaice de 550 Wp;

  • Sursa Cișmea B – 816 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
  • Sursa Cișmea C – 1.534 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
  • Sursa Cișmea II – 810 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
  • SEAU Medgidia – 360 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
  • SEAU Buftea – 280 de panouri de 550 Wp;
  • SEAU Fetești – 272 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
  • SEAU Mangalia – 711 panouri fotovoltaice de 550 Wp.

Potrivit directorului general al RAJA SA Constanța, Aurel Presură ”beneficiile implementării acestui proiect sunt evidente. Parcurile fotovoltaice sunt sisteme de producție a energiei electrice practice și ecologice, prietenoase cu mediul, care protejează natura și previn încălzirea globală. Acestea nu degajează gaze cu efect de seră și nici nu conțin substanțe toxice nocive pentru natură. Totodată, urmărim atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind producția de energie din surse regenerabile prevăzute în Directiva UE 2018/2021. Nu în ultimul rând, vorbim și despre reducerea intensității energetice în activitatea desfășurată de RAJA. De asemenea, ne propunem extinderea acestui program și la alte puncte de lucru, în funcție de sursele de finanțare destinate acestui domeniu”.

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions