În această dimineață, în jurul orei 09.10, în baza unei informaţii, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorul P.F. Ostrov s-a deplasat până pe insula Hopa (de pe Dunăre), pentru identificarea unei persoane de sex masculin care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Ajunşi la faţa locului, poliţiștii de frontieră au legitimat un cetăţean sirian care avea asupra sa documente înscrise cu litere chirilice și arabe, un document cu fotografia persoanei care atesta statutul de solicitant de azil în R. Bulgaria, haine ude de schimb într-o pungă de plastic, cinci cartele SIM telefonice si un telefon mobil. Persoana a fost condusă la sediul Sectorului de Frontieră Ostrov pentru continuarea cercetărilor. Astfel, s-a stabilit faptul că bărbatul a traversat înot fluviul Dunărea, de pe malul bulgăresc pe cel românesc, pe insula Hopa, cu ajutorul unui GPS, intenționând să ajungă în localitatea Călăraşi. Din declaraţiile celui în cauză a reieşit faptul că este cetăţean sirian, în vârstă de 26 de ani şi a trecut ilegal frontiera deoarece dorea sa ajungă în Germania. Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare cercetării penale pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României. La finalizarea verificărilor specifice, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a protocolului român-bulgar, în vederea predării persoanelor către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.