Conecteaza-te cu noi

Societate

Controalele Gărzii de Mediu în cartierul Palazu Mare s-au lăsat cu amenzi

Published

on

garda de mediu

Urmare a sesizărilor referitoare la refularea unei canalizări pe strada Prelungirea Alexandru Sahia, colț cu strada Alunului, din cartierul Palazu Mare, comisarii Gărzii de Mediu Constanța au efectuat verificări în zonă, ocazie cu care s-a constatat că ultimul cămin înainte de stația de pompare era inundat, apa uzată neepurată deversându-se pe sol.

Pe anumite tronsoane ale rețelei de canalizare era vehiculată apă uzată menajeră, fiind identificate două imobile racordate ilegal la o rețea nepusă în funcțiune. Societatea care execută lucrările de construire a rețelei de canalizare a fost amendată cu 50.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.  Constructorul avea obligația de a lua măsuri de supraveghere și monitorizare a sistemului de canalizare în execuție și de a nu permite descărcarea apelor uzate în rețeaua nefuncțională. Cei doi proprietari branșati ilegal au fost sancționați cu avertisment pentru nerespectarea Legii apelor nr. 107/1996, fiind stabilite totodată și măsuri de conformare cu prevederile legale în vigoare.

”Lucrările fac parte din Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată – Rețele de apă și canalizare în zona periferică a Municipiului Constanța, Palazu Mare și stațiunea Mamaia.”, a precizat Steluța Popescu, comisar șef al Gărzii de Mediu Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions