Actual
(VIDEO) Forumul WATER LOSS BALKANS. Specialiștii caută soluții pentru reducerea pierderilor de apă
Published
1 an agoon
By
Tatian IorgaSpecialiști din domeniul apei, din țară dar și de peste hotare, sunt prezenți la Constanța pentru a participa la cea de-a V-a ediție a Forumului WATER LOSS BALKANS, care se desfășoară în perioada 31 august – 01 septembrie 2023 la Pavilionul Expozițional.
Evenimentul este organizat de Asociația Română a Apei (ARA) împreună cu RAJA SA și Turkish Society for Infrastructure and Trenchless Technologies (TSITT).
Manifestarea a fost deschisă de Președintele Asociației Române a Apei – Ilie VLAICU, care a urat bun venit tuturor invitaților și a scos în evidență importanța acestor întruniri pentru îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale ale sectorului, atât în România, cât și în celelalte țări balcanice: “Această acțiune se desfășoară la Constanța, și nu întâmplător, pentru că aici avem unul dintre operatorii foarte buni și cu siguranță cel mai mare operator de apă din România. RAJA Constanța gestionează cu eficiență și cu profesionalism tot ceea ce înseamnă serviciul de alimentare cu apă și este unul dintre membrii foarte buni ai ARA. Ceea ce se va întâmplă astăzi din punct de vedere teoretic, începând de mâine vom gestiona si din punct de vedere practic; vom aplica cele mai noi tehnologii, vom aplica partea de digitalizare, pentru că în condițiile de secetă profundă va trebui să fim tot mai eficienți”.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul și Excelența Sa – Tatsuo KITAGAWA (Adjunctul Misiunii Ambasadei Japoniei), Președintele Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunale – Ionel TESCARU, Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai LUPU, Primarul Municipiului Constanța – Vergil CHIȚAC, Consulul general al Republicii Turcia la Constanța – Emre YURDAKU, Directorul General RAJA SA – Aurel PRESURĂ și Directorul ISKI – Safak BAȘA.
Directorul General RAJA – Aurel PRESURĂ a ținut să menționeze că “în România, accesul cetățenilor la servicii calitative de apă și de canalizare a cunoscut o îmbunătățire semnificativă. Aceasta se datorează în mare măsură investițiilor importante care au fost realizate în ultimii ani de către operatorii regionali din sector. Împărtășirea experienței și schimbul de opinii între operatorii de utilități de apă si profesioniștii din sector vor spori eficiența în gestionarea serviciilor publice. Gestionarea resurselor de apă, proiectarea și planificarea rețelelor, modelele hidraulice, managementul presiunii, detectarea scurgerilor și gestionarea infrastructurii, sunt subiecte care trebuie să depășească sfera strictă de cunoaștere a specialiștilor în domeniu. Ele trebuie împărtășite și aduse la cunoștință și autorităților locale, naționale și regionale, factorilor de decizie, decidenților guvernamentali și europeni, care trebuie să înțeleagă specificul local, regional și problemele specifice ale unei zone sau alteia”.
La rândul său, Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai LUPU a ținut să arate susținerea instituției pe care o conduce în calitate de acționar majoritar al RAJA SA: “Consiliul Județean și-a asumat un rol foarte clar de instituție suport a acestei companii, care a demonstrat, și demonstrează în continuare, o capacitate investițională și managerială foarte bună. Astăzi am discutat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Forumului și Expoziției “Water Loss Balkans”, câteva aspecte importante ale activității operatorilor de utilități de apă și modul în care aceștia reușesc să controleze și chiar să reducă pierderile de apă înregistrate în sistemul de alimentare. Evenimentul, găzduit de RAJA, Asociația Română a Apei și AKATED TSITT, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, reprezintă un real suport în identificarea unor soluții fezabile pentru sporirea eficienței în gestionarea acestor aspecte, care influențează în mod direct inclusiv relaționarea cu consumatorii. În urmă cu puțin timp, în ședința ordinară a CJC, am aprobat noi proiecte de dezvoltare ale acestei companii și sper, ca în viitorul apropiat, pe ordinea de zi să se regăsească și proiecte concepute în urma relaționării din cadrul acestui eveniment.”
Forum internațional și expoziție de promovare a celor mai noi tehnologii din domeniul apei și canalizării, WATER LOSS BALKANS reunește profesioniști din domeniul apei, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, consultanți, antreprenori și reprezentanți ai mediului academic care au ca interes comun eficiența operațională. Obiectivul evenimentului este de a documenta know-how-ul disponibil și de a aborda în mod interactiv perspectivele complexe legate de gestionarea eficientă a resurselor de apă.
“Apa este indispensabilă pentru viața oamenilor și pentru activitățile economice. Din cauza creșterii demografice și a schimbărilor climatice la nivel global, problematica accesului la apă a devenit mai importantă ca niciodată. În acest context, este extrem de importantă gestionarea eficientă a resurselor. În Japonia am reușit reducerea pierderilor prin eforturi permanente, prin detectarea și repararea conductelor afectate într-un timp cât mai scurt. Experiența și tehnologia japoneză sunt de asemenea folosite în actualele și viitoarele proiecte de alimentare cu apă din străinătate ” a precizat Excelenta Sa – Tatsuo KITAGAWA.
În cadrul conferinței vor fi susținute 21 de expuneri de către participanți din Franța, Israel, Portugalia, Republica Cehă, Republica Moldova, Spania, Turcia, Țările De Jos (Olanda), Ungaria și România.
Pe parcursul celor două zile de lucrări sunt programate seminare și ateliere de lucru cu dezbateri și studii de caz, fiind abordate diferite teme cu privire la necesitățile și provocările din domeniul apei, performanța în managementul rețelelor, soluții sustenabile, modalități de îmbunătățire a cartografierii și monitorizării infrastructurii de apă, reducerea consumurilor tehnologice și implicit a energiei utilizate, procedee IT relevante și rețele inteligente etc.
Directorul ISKI – Safak BAȘA: “Monitorizăm ciclul apei potabile în Istanbul 24/24 ore și avem un centru de control permanent de verificare a indicatorilor tehnici de la nivelul rețelelor. Avem o misiune foarte importantă deoarece lucrăm cu apa, o resursă vitală, iar pierderile de apă sunt o problemă majoră la nivel mondial. Atât noi, ca operatori, cât și consumatorii trebuie sa protejăm rezervele de apă, care se află într-o situație critică. De aceea avem nevoie să dezvoltăm proiecte și să fim deschiși la colaborări internaționale. Pentru noi astfel de evenimente sunt foarte importante și avem obligația să dezvoltăm această rețea balcanică, în sensul schimbului de experiență și bune practici în acest sector. Istanbul este un oraș balcanic, la fel ca și Constanța, și suntem deschiși la o relaționare din care putem învăța, dar putem și împărtăși experiența noastră. Din acest punct de vedere conferința va fi de un real succes! ”
Gestionarea eficientă a rezervelor de apă reprezintă o problemă majoră, nu numai pentru România. Peste tot în Europa, și nu numai, se observă un interes deosebit pentru protejarea eficientă a resurselor de apă. Împărtășirea experienței și schimbul de opinii între operatorii de utilități de apă din Balcani vor spori capacitatea de gestionare a serviciilor de alimentare cu apă și reducerea pierderilor.
„Ca societate-etalon în domeniu, suntem conștienți de responsabilitatea care ne revine, atât față de abonații noștri, dar și față de ceilalți jucători din piață. Nu întâmplător compania RAJA Constanta are un proiect în derulare de reducere a pierderilor de apă în valoare de 10 milioane euro din surse proprii. În colaborare cu ARA, suntem preocupați de modul în care o problemă de o asemenea importanță este percepută și gestionată la nivel național și regional. Schimbările climatice au consecințe asupra resurselor de apă, prin urmare este nevoie și de o abordare bazată pe riscuri, inclusiv reducerea pierderilor. Fenomene în creștere, precum deficitul de apă din ce în ce mai mare, secetele, impun măsuri mai drastice pentru limitarea pierderilor de apă. Concluziile acestui forum, soluțiile si tehnologiile propuse pentru reducerea pierderilor de apă, vor fi aduse la cunoștința și în atenția tuturor celor interesați, ce pot contribui la reducerea acestui fenomen” a spus Directorul General RAJA SA – Aurel PRESURĂ.
Președintele ANRSC – Ionel TESCARU și-a arătat susținerea față de acest proiect derulat de RAJA SA, cu impact major pentru viitorul apei: „ANRSC-ul ca autoritate încurajează toate propunerile pentru gestionarea eficientă a resurselor de apă. Îmi doresc ca planul derulat de RAJA Constanța, referitor la reducerea pierderilor de apă, să se finalizeze cât mai repede și să devină un model pentru toți operatorii din țară. Sunt sigur că va avea succes, cunoscându-i pe colegii de la RAJA Constanța, și sunt convins că acesta va fi un model pe care autoritatea de reglementare și ARA îl vor extinde și populariza și către alți operatori. Vom fi pregătiți cu tot ce presupune sprijin către RAJA Constanța și partenerii lor”.
Expoziția de specialitate vine și ea în întâmpinarea nevoilor operatorilor de servicii de alimentare cu apă și de canalizare cu soluții, echipamente și tehnologii specifice, determinante pentru viitor în industria apei. Aceasta este deschisă publicului vizitator astăzi 31 august 2023 și mâine 01 septembrie 2023, între orele 11.00 și 17.00.
Programul evenimentului organizat la Constanța cuprinde printre altele și vizite la unele dintre punctele de lucru ale RAJA SA, printre care și Captarea de apă Cișmea I, cea mai importantă sursă de apă potabilă a orașului Constanța. Aici se află și Cișmeaua otomană, construită în anul 1864 în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, reabilitată și pusă în valoare de către RAJA în anul 2016.
Reprezentanții celor mai puternice companii din străinătate prezente la eveniment au vizitat și sediul central al companiei, unde gazdele au făcut cunoscute date importante din istoria fascinantă a străvechii cetăți Tomis, pornind de la primele încercări de aducțiune a apei în epoca romană până în zilele noastre. S-a pus accent pe dinamica dezvoltării companiei RAJA în timp, care s-a axat pe adoptarea unor soluții sustenabile și pe implementarea celor mai noi tehnologii: dezvoltarea sistemelor automate de monitorizare şi control GIS și SCADA, management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată, parcuri fotovoltaice pentru un viitor verde, dar și pentru reducerea dependenței locale de sursele energetice naționale, controlul poluării în spiritul dezvoltării durabile, adaptarea la schimbările climatice etc.
RAJA SA a prezentat oaspeților propriile strategii și obiective privind dezvoltarea unor servicii eficiente, durabile și fiabile conforme cu cerințele europene, precum și accesarea și utilizarea eficientă de fonduri externe pentru dezvoltarea sectorului de apă și canalizare capabile să se adapteze noilor cerințe. Colectarea apelor uzate menajere se realizează în 38 de localități, iar epurarea apelor uzate se efectuează în cadrul a 21 stații de epurare dotate cu tehnologie de ultimă generație, proiectate să răspundă celor mai exigente cerințe.
În 2023, RAJA se dovedește a fi un operator regional puternic care activează în 170 de localități din șapte județe: Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Dâmbovița, Brașov și Bacău. Compania investește constant în modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată, astfel încât să asigure servicii la cele mai înalte standarde de calitate și siguranţă.
„Pe lângă întindere și performanță, compania de apă este poate cea mai veche în acest domeniu, cu rădăcini puternic înfipte în istorie. În prezent, RAJA SA este cel mai mare operator regional de servicii publice din România în domeniul alimentării cu apă potabilă și epurării apelor uzate. RAJA are în primul rând cei mai mari specialiști, care au transformat compania într-un model de bune practici pe parte de infrastructură apă și canalizare. De la atragerea de fonduri europene, peste 1,2 miliarde euro, până la implementarea celor mai noi tehnologii, tot timpul RAJA SA a fost și este un lider în rândul companiilor de profil ”, a spus Primarul Municipiului Constanța – Vergil CHIȚAC.
Ilie Vlaicu, președinte Asociația Română a Apei